Rezumat: determinarea compoziţiei corporale este o masură fundamentală a stării de sănătate şi a capacităţii de efort atât pentru sportivi cât şi pentru populaţia generală. Compoziţia corporală este un factor care contribuie la performanţa sportivă. Procentul de ţesut adipos variază în funcţie de vârsta, sex, iar la sportivi şi în funcţie de sportul practicat, starea de antrenament, aportul energetic. La nesportivi, determinarea compoziţiei corporale e importantă pentru aprecierea corectă a stării de nutriţie şi monitorizarea tratamentului dezechilibrelor nutriţionale.

Cuvinte cheie: compoziţie corporala, masa activa,ţesut adipos.

Compoziţia corporală este unul din factorii care contribuie la performanţa sportivă, determinarea sa constituind o componentă importantă a monitorizării în dinamică a sportivilor de performanţă, interesaţi sa-şi amelioreze performanţele maximale.

Conform modelului cu două componente, corpul uman este compus din: masa grasă şi masa non-grasă. Masa grasă este alcatuită din grăsimile esenţiale (din maduva oaselor, inima, plamâni, ficat, splină, rinichi, sistemul nervos central) şi grăsimile de depozit (acumulate în ţesutul adipos, localizat în jurul organelor şi subcutanat).

Raportul dintre ţesutul adipos subcutanat şi grasimea internă nu este acelaşi pentru toţi indivizii şi poate varia de-a lungul vieţii. Masa slabă reprezintă greutatea muşchilor, oaselor, ligamentelor, tendoanelor, organelor interne, dinţilor. Masa slaba diferă de masa non-grasă. Masa slabă include un mic procent de grăsimi esenţiale (din maduva osoasă şi organele interne)(8). Din această masă slabă (masa activă), componenta care înregistrează cele mai mari variaţii este ţesutul muscular (masa musculară). Masa activă este cea care realizează efortul, iar ţesutul adipos în exces are efecte negative asupra sănătăţii şi performanţei sportive.

Compoziţia corporală poate fi evaluată prin mai multe metode. Cântărirea sub apă şi DEXA (dual-energy x-ray absorptiometry) sunt singurele metode de testare care au fost validate ştiinţific şi de aceea sunt considerate “standardele de aur” în determinarea compoziţiei corporale; ele sunt însă costisitoare şi inaccesibile (6).

În practica sportivă, determinarea compoziţiei corporale se face folosind testul plicilor de ţesut adipos subcutanat. Metoda este practică, ieftină şi în acelaşi timp exactă şi neinvazivă (2). Rezultatele sunt apropiate de cele obţinute prin metoda cântăririi sub apă şi DEXA, dar este nevoie de experienţă pentru obţinerea unor rezultate corecte. În această privinţă, INMS are o experienţă de peste 40 de ani, metoda de calcul dovedindu-şi valabilitatea. Măsuratorile se fac cu ajutorul adipocentimetrului la nivelul unor regiuni specifice ale corpului. Rezultatele, exprimate în mm, se introduc în formulă şi se obţine procentul de ţesutul adipos şi de masă activă.

Procentul de ţesut adipos înregistrează variaţii importante în funcţie de sex, vârstă, sportivi şi nesportivi.

Un anumit procent de ţesut adipos este absolut necesar pentru menţinerea sanătăţii. Lipidele esenţiale sunt indispensabile pentru buna funcţionare a organismului, iar femeile au un procent mai mare de lipide esenţiale decât bărbaţii.

Sportivii au valori inferioare ale ţesutului adipos faţă de nesportivi. Procentul de ţesut adipos pentru sportivii de performanţă variază în limite largi în funcţie de sport şi este 6-13 % (19% aruncătorii şi categoriile superioare de greutate) la bărbaţi şi 12-19 % la femei .

Modificările greutăţii şi ale compoziţiei corporale la sportivi se corelează cu starea de antrenament, perioada de pregătire şi aportul energetic. Unele studii au arătat că procentul de ţesut adipos e invers proporţional cu capacitatea maximă aerobă şi cu performanţa în alergările pe distanţe lungi, iar nivelul masei active se corelează cu performanţa în sporturile în care e necesară forţa maximală.

În multe sporturi e necesar un nivel scăzut de tesut adipos. Excesul de ţesut adipos face să scadă abilitatea în saritură, viteza de alergare şi capacitatea de anduranţă. Există sportivi supraponderali (culturism, canoe) cu o construcţie corporala atletica, dar cu procent scazut de ţesut adipos şi cu masa musculară foarte bine dezvoltată. Sportivul cu o masă activă bună poate suporta un procent crescut de ţesut adipos subcutanat (rugby, aruncări din atletism), dar această creştere nu trebuie să se asocieze cu creşterea lipidelor sanguine şi a colesterolului (4).

Înotătorii pe distanţă lungă (în special femeile) au un procent de ţesut adipos mai mare decât alergătorii sau cicliştii de fond.

În sporturi ca gimnastica, alergările de semifond-fond, săriturile din atletism este necesară o alură subponderală cu masa activă bună şi ţesut adipos minim.

Greutatea corporală şi compoziţia corporală sunt esenţiale în gimnastica artistică deoarece exerciţiile se efectuează impotriva gravitaţiei.

Deasemenea, determinarea compoziţiei corporale şi a procentului de ţesut adipos este importantă la sporturile cu categorie de greutate (judo, lupte, box, haltere) pentru alegerea judicioasă a categoriei de greutate. Dacă sportivul are deja un procent scăzut de ţesut adipos, înseamnă că scăderea în continuare în greutate, pentru încadrarea în categorie, se va face numai prin pierdere de masă activă, cu repercusiuni asupra forţei musculare şi a rezistenţei (3).

Sporturile în care contează impresia artistică (gimnastica, săriturile în apă, patinajul artistic) sunt în esenţă sporturi cu categorie de greutate, în care greutatea corporală mică şi compoziţia corporală optimă sunt cerinţe esenţiale.

Monitorizarea greutăţii şi a compoziţiei corporale în dinamică ne dau informaţii utile pentru dirijarea procesului de antrenament şi a aportului alimentar la sportivi.

Determinarea compoziţiei corporale este utilă şi la copii şi adulţi nesportivi pentru aprecierea corectă a stării de nutriţie şi elaborarea unor indicaţii terapeutice adecvate.

Clinicienii folosesc frecvent BMI (body mass index) pentru a determina ,,normalitatea” greutăţii corporale a unei persoane. Greutatea corporală şi BMI nu dau, însă, informaţii despre cantitatea de grăsime corporală (7). Persoanele care fac o activitate fizică susţinută au masa musculară foarte bună şi BMI crescut fără să aibă tesut adipos în exces. Există indivizi care deşi se situează la greutatea normală pentru vârstă-sex-statură (sau chiar sub această greutate) au exces de ţesut adipos. Există, de asemenea, persoane subponderale (în special femei) care au valori foarte mici ale ţesutului adipos, cu consecinţe negative asupra stării de sănătate.

Studiile au arătat că începând de la vârsta adultă procentul de ţesut muscular scade şi creşte ţesutul adipos. Chiar indivizii care au greutatea standard şi şi-o menţin, pierd ţesut muscular şi pun ţesut adipos, datorită stilului de viaţă sedentar cu puţine exerciţii şi multe grăsimi în dietă. Folosind însă exerciţii şi o dietă adecvată este posibilă construcţia de masă musculară la adulţi şi chiar la vârstnici.

Cantitatea ţesutului adipos din organism e dată de numărul şi dimensiunile celulelor adipoase. Creşterea ţesutului adipos se poate face fie pe seama creşterii numărului de adipocite (creştere hiperplastică), fie pe seama creşterii dimensiunilor celulelor adipoase, prin acumulare de lipide intracelular (creştere hipertrofică). Creşterea hiperplastică este caracteristică copilăriei, perioadei prepubertare şi pubertare, iar celulele adipoase odată formate persistă de-a lungul vieţii. Creşterea numărului de adipocite în copilărie are consecinţe negative pe termen lung.

Obezitatea este o boală cronică din ce în ce mai frecventă în rândul copiilor şi adolescenţilor, cauzată cel mai adesea de deprinderi alimentare greşite şi insuficienţa activităţilor fizice, iar copilul supraponderal cu procent crescut de ţesut adipos este predispus la obezitate în viaţa adultă.

Cantitatea de ţesut adipos, şi nu greutatea totală a corpului, este cea care defineşte obezitatea (1).

În prezent, obezitatea e recunoscută ca un factor de risc major, independent, pentru bolile cardiace şi diabet. Iată de ce este foarte importantă menţinerea unei greutăţi şi compoziţii corporale optime în copilărie.

Determinarea compoziţiei corporale este importantă pentru monitorizarea efectelor exerciţiilor fizice şi/sau dietei asupra masei active şi ţesutului adipos. Persoanele care scad în greutate printr-un regim alimentar restrictiv pierd la fel de multă, sau chiar mai multă, masă activă decât grăsime. Alteori, deşi se asociază dieta şi exerciţiul fizic, greutatea corporală nu se modifică în primele săptămâni-luni, dar vor exista modificări ale compoziţiei corporale în sensul scăderii ţesutului adipos şi creşterii masei active. Beneficiul adus de exerciţiul fizic asociat dietei pentru scăderea în greutate este tocmai menţinerea masei active şi scăderea ţesutului adipos, care este echivalentă sau chiar mai mare decât scăderea în greutate (5).

Scăderea corectă în greutate trebuie facută prin asocierea exerciţiului fizic cu o dietă corespunzatoare (în nici un caz prin înfometare), şi sub controlul periodic al compoziţiei corporale (procentul de ţesut adipos).

Bibliografie

 1. Albright,A.L., Stern, J.S.(1998). Adipose tissue.Encyclopedia of Sports Medicine and Science.

 2. Brodie, D. A. (1988). Techniques of measurement of body composition Part II. Sports Medicine, 5, 74-98.

 3.  Burke, L., Deakin, V.(2002). Kinanthropometry: physique assessment of the athlete. Clinical Sports Nutrition (2 nd ed), 4,69-89.

 4. Drăgan, I. , et al. Evaluarea dezvoltării fizice la sportivi. Medicina sportivă, 2002; 214-35.

 5. Heyward, V. H. Advanced fitness assessment & exercise prescription. Champaign : Human Kinetics Publishers.(1991).

6. Lohman, T.G., et al. Assessing body composition and changes in body composition. Another look at dual-energy X-ray absorptiometry. Ann NY Acad Sci 2000; 904-45.

 7. Maynard, L. M., et al. Childhood body composition in relation to body mass index. Pediatrics 2001; 107-344.

 8. McArdle, W. D., Katch, F. I. & Katch, V. I.(2001). Body composition assessment. Exercise physiology: Energy, nutrition and human performance (5 rd ed). 752-93.

9. Wilmore, J. H., Buskirk, E. R.,DiGirolamo, M., & Lohman, T.G. (1986). Body composition: A round table. The Physician and Sportsmedicine, 14(3), 144-162.