Degenerarile
articulare in sportul de performanta sunt frecvent
intalnite
mai ales:
- la
nivelul articulatiei genunchiului prin
afectarea articulatiei peroneo-tibiale superioare la fotbalisti
-
la halterofili care sunt predispusi prin flexia la 90 grade cu greutati
de peste 150 kg a genunchilor care determina o forta aplicata la
nivelul fetei posterioare a rotulei de sase ori greutatea
corpului
- omartroza ( in rugby prin luxatii
scapulo-humerale recidivante sau in tenis prin microtraumatisme
repetate la nivelul acestei articulatii),
- la nivelul
articulatiei coxo-femurale prin insuficienta cavitatii cotiloide la
dansatori
-
la nivelul articulatiei gleznei sporturile cele mai
“artrogene” sunt: rugby, fotbal, handball,
basketball,
atletism.
Mecanisme si
factori predispozanti
- hiperactivitate
sportiva realizata pe tot parcursul carierei
-
suprasolicitarea si utlizarea exagerata a articulatiei
-
tensiunile
mecanice intense exersate pe o suprafata articulara, duc la
microfracturi ale osului subcondral . Acest fenomen antreneaza
modificari ale cartilajului si duc la artroza. Absenta unei perioade de
recuperare poate inhiba regenerarea articulara.
-
accidentarile recidivante risca sa destabilizeze articulatia si sa
creasca frictiunile ducand astfel la debutul artrozei.
-
traumatismele
sunt adesea responsabile prin mecanism direct – socuri
directe,
impact dur) si indirect- leziuni tendinoase si ligamentare
cronice neglijate, instabilitati articulare cu osificari
periarticulare. De aceea se recomanda suturarea ligamentara la nivelul
articulatiei gleznei a ligamentului colateral medial pt
ca
nu determina osificari periarticulare mediale si pe termen
lung
limitarea mobilitatii articulare
- tratamentul prin el insusi
poate favoriza aparitia unei artroze:
▪ meniscectomiile
▪
osteosinteza din fracturi, cand nu se realizeaza o congruenta
articulara perfecta - si astfel nu se restaureaza anatomia
articulara...
Rolul traumatismelor directe in aparitia
artrozei:
Traumatismele
directe fara fractura joaca probabil un rol important in aparitia
degenerescentei articulare. Demonstrarea acestui rol este evident
dificila. Studii experimentale efectuate de GEDEON si FICAT
pe
traumatismul direct al cartilajului arata ca dupa un soc insuficient
pentru a creea o leziune imediata, poate aparea o degenerare
cartilaginoasa intarziata in zona traumatizata.
Traumatsmele fetei
anterioare a genunchiului fac parte evident din practica regulata a
anumitor sporturi cum ar fi: rugby, fotbal sau arte martiale si
anamneza nu poate decat sa caute nenumaratele socuri primite in cursul
anilor de practica.sportiva de performanta.
ROUVILLAIN atribuie2/3 din leziunile rotuliene constatate
artroscopic pe 73 de copii, unui traumatism sportiv.
Rolul
traumatismelor indirecte:
Displazia
femuro-patelara este probabil decompensata prin activitate fizica, dar
nici un studiu nu a stabilit legatura dintre acestea.
Genu-varum
este foarte frecvent intalnit la sportivi, in particular la fotbalisti
si nu pare a avea un rol chiar atat de important.
Nu e stabilit ca neglijarea unei leziuni mai putin sau deloc
simptomatica este un factor important in artroza.
Instabilitatea
cronica si in particular instabilitatea rotatorie la nivelul
genunchiului duc la gonartroza intr-o maniera importanta. Aceasta
artroza prezinta anumite particularitati radiologice:
-
osteofite pe curbura si marginea posterioara a platoului tibial intern.
-
pensare
posterioara a interliniului cu subluxatie posterioara a condililor
interni care sunt foarte vizibile pe radiografia de profil efectuat in
sprijin monopodal.
Traumatismele
chirurgicale:
-
Meniscectomia
– factor artrogen indiscutabil. Rolul meniscului de a
repartiza
incarcarea pe articulatia genunchiului este fundamentala. Meniscul
medial suporta in jur de 50 % din incarcarea pe compartimentul medial,
in timp ce intotdeauna in articulatia in extensie completa, meniscul
lateral sustine 70 % din incarcarea articulara a compartimentului
lateral. ( SEEDHOM si colaboratorii, 1974). In literatura este
documentata corelatia dintre diminuarea acestui rol al meniscului si
incidenta artrozei.
- Artroza simpotomatica survine la 20 ani
sau la
30 ani postinterventie. Artroza care apare pe radiografie este mult mai
precoce. Tehnica meniscectomiei joaca un rol foarte important
– meniscectomiile partiale sunt mai putin artrogene ca
meniscectomiile totale. Criteriul de artroza e radiografic si clinic.
Condrocalcinoza postmeniscectomie e un caz particular
interesant-
rolul artrogen este extrem de probabil.
- Plastia
ligamentara
care are ca scop suprimarea instabilitatii si permite sportivului sa-si
reia activitatea sportiva. In prezent insa nu exista nici un argument
care sa permita sa ne gandim ca sunt mai putin artrogene ca
instabilitatea neglijata. Anumiti autori insista sa considere ca
plastia ligamentara practicata pe un genunchi care prezinta deja semne
radiologice de artroza e un factor agravant considerabil.
Studii
clinice efectuate- argumente in favoarea legaturii sport-artroza:
S-au
efectuat numeroase studii care au cercetat daca simpla hiperutilizare
poate antrena o degenerescenta articulara. Studiile efectuate au fost
in principal realizate la nivelul articulatiei genunchiului.
HUSSON
arata ca excesul de frictiune pe cartilaj provoaca o alterare a
stratului superficial al acestuia. Aceasta leziune poate fi definitiva
daca nu exista o faza de repaus care sa permita repararea sa.
RADIN
ajunge la concluzia ca tensiunile mecanice importante ca durata ( nu ca
intensitate) ajung sa depaseasca rezistenta elastica a osului epifizar
provocand microfracturi trabeculare de oboseala care ar putea favoriza
o ischemie a osului condral. Pierderea elasticitatiii datorita
sclerozei osului subcondral are rasunet asupra cartilajului supraiacent.
JURVELIN
a studiat efectul alergarii asupra cartilajului la iepurii tineri si a
observat ca nu exista nici o modificare macroscopica a suprafetei
articulare, dar ca duritatea cartilajului creste cu 6 % si a fost
considerata de catre autor ca raspuns fiziologic la cresterea
tensiunilor.
CHANTRAINE a facut studii
pe fosti fotbalisti si confirma aceasta relatie.
AUVERGNE gaseste o proportie semnificativa de artroza de
genunchi la vechii fotbalisti ( peste 40 ani) fara meniscectomie.
Un
studiu retrospectiv pe genunchii gimnastelor efectuat pe o perioada de
6 ani, arata ca sindromul femuro-patelar este de doua ori mai frecvent
decat alte patologii la populatia tanara.
DUPONT considera ca
leziunile de cartilaj la copil sau adolescent sunt mai mult ignorate
decat rare. A studiat 27 cazuri cu sindrom rotulian, iar leziunile
existente au fost puse in evidenta prin artrotomie, artroscopie,
artrografie
Astfel a aratat ca sportul si implicit
hiperactivitatea fizica a acestor copii in 2/3 din cazuri, poate fi la
originea decompensarii unor displazii preexistente ( displazia fiind
considerata ca factor favorizant).
VIELPEAU
considera ca leziunile de cartilaj exista la jumatate dintre copiii
care acuza simptomatologie de sindrom rotulian.
Concluzii:
-
riscul de artroza la sportivi pare sa depinda de sportul practicat,
durata efectuarii acestuia si accidentarile survenite in cursul acestei
practici.
- sporturile de contact prin traumatisme si
hiperutilizare cresc riscul de gonartroza – in special la
sportivii care prezinta o leziune meniscala sau ligamentara.
