Chiar
cu ori ce preţ Gândire pozitivă ? |
Cuvinte cheie: gândire
pozitivă, gândire performantă, sport, tenis |
De
multe ori am auzit propoziţii/fraze care cuprindeau sintagma:
„Dragă,
trebuie să
gândeşti pozitiv!”
sau
„Dacă
nu ai să
gândeşti pozitiv
nu ai
să…..”
sau
„Ca să reuşeşti
trebuie să
gândeşti
pozitiv!”
„Dacă
vrei să
câştigi
mulţi bani trebuie să-şi schimbi atitudinea
şi apoi, să
gândeşti pozitiv!”
Cred că nu
numai eu le-am sesizat ca şi
formulări….numai că pe mine mă
deranjează din ce în ce mai mult şi mai ales
atunci
când sintagma
GÂNDIRE POZITIVĂ
este asociată cu
imperativul
TREBUIE (Cine spune că trebuie
?
În ce calitate ?
Pe ce criterii?).
Pe de altă parte, cel
mai
frecvent primim
sfaturi de la cei din jur despre cum ne-ar fi nouă bine sau ce
să
facem, cum să acţionăm spre binele nostru!
Asta este culmea
paradoxului!
Exagerarea vine din faptul
că unora
le-a reuşit
atunci când au gândit pozitiv, în anumite
situaţii şi au extrapolat reuşita, au
generalizat-o. Pentru ca apoi, să
o vândă frumos ambalată (cel mai frecvent
povestea vieţii
lor) şi să tragă concluzia că
dacă gândesc pozitiv le merge
bine.
De aici şi
până la a
genera un fenomen de
masă şi apoi, de a manipula minţile unora
dintre noi nu a mai fost
decât un pas.
La
sfârşitul
sezonului
competiţional, un copil, de la tenis, mi-a pus o
întrebare
năucitoare şi provocatoare, în
acelaşi timp:
„Cum
să gândesc pozitiv, cum îmi spun
părinţii,
când eu simt că nu mai pot?”
Din
experienţa mea am sesizat că există trei
situaţii distincte:
1.gândirea
pozitivă funcţionează
2.gândirea
pozitivă iniţial
funcţionează pentru ca la un moment dat să
nu mai apară rezultatele
scontate
3.gândirea pozitivă nu are cum
să
funcţioneze.

Pe
baza Piramidei nevoilor oamenilor după motivaţie
elaborată de Abraham
Maslow, Robert Dilts a conceput Piramida nevoilor neurologice ale
schimbării: Obţinerea unui rezultat este
posibilă atunci când
cele mai multe elemente care aparţin diferitelor niveluri sunt
convergente. Cu cât condiţiile de la bază nu
sunt
îndeplinite cu atât mai puţin
probabilă este
reuşita gândirii pozitive. De ex. unui copil care
este
obosit, a mers cu trenul/maşina 5 ore, îi este foame,
intră
pe teren şi are un adversar care este mult mai bine dezvoltat
decât el nu poţi să-i spui să
gândească pozitiv
dacă pierde. În această situaţie
îi aduci aminte de
cea ce ştie nu să facă abstracţie
de realitate! (A face abstracţie de
realitate în această situaţie este ca un fel
de
autoiluzionare, autoamăgire). Aceluiaşi copil aflat
într-o
situaţie diferită: odihnit, corect alimentat, cu
antrenamente conform
programării, cu un adversar comparabil ca valoare
poţi să-i spui atunci
când s-a deconcentrat şi pierde: „Hai,
gândeşte că poţi, hai
gândeşte la
victorie!” este mult mai credibil pentru el că
poate, simte
şi el acest lucru, şi rezultatul poate să
apară.
Deci,
gândirea pozitivă poate funcţiona
dacă cât mai
multe elemente ale piramidei sunt convergente. În
această
situaţie poţi să gândeşti
pozitiv tocmai ca să te mobilizezi,
să-ţi aduni rezervele, să faci apel la
resursele pe care le ai. Cu alte
cuvinte,
ceea ce
îţi
propui este bazat pe ceea ce
crezi că ai putea obţine ţinând
seama de calităţile,
abilităţile, calităţile pe care le
ai natural şi pe care le-ai lucrat,
antrenat, dezvoltat în condiţii optime.
La aceasta
se adaugă un
scop specific,
cuantificabil, de
atins, realistic fixat
în timp. Ştiu că
poate părea un pic
prea sofisticat, dar
chiar este complicat şi acesta este unul dintre motivele
pentru care
consider că pregătirea psihologică pentru
concurs este o activitate
extrem de complicată, laborioasă şi care nu
poate fi făcută numai cu o
„gândire pozitivă”. Este
şi motivul
pentru care am elaborat un concept atot-cuprizător, mai larg
–
Gândire
performantă (vezi
articolul).
La
un moment sportivi de mare performanţă pur
şi simplu renunţă la sport
chiar dacă ar putea continua. Teoretic, se pot găsi
câţiva
prieteni prin jur care să le
„servească”
câteva lecţii de gândire pozitivă
şi totuşi nu
funcţionează…pentru că apar
întrebări de tipul:
„Pentru ce fac eu asta?” sau „Pentru ce
mai fac asta….când aş putea
să…?” În situaţia
în care
cineva are astfel de întrebări nivelele inferioare
(mediul,
obiceiurile, abilităţile, credinţele
şi valorile) sunt în
armonie între ele,dar
nu şi
cu descoperirea propriei
identităţi. Poate că poate părea
uşor ciudat să-ţi pui astfel de
întrebări, totuşi ele sunt etape normale ale
procesului de
evoluţie.
Aş vrea să se
înţeleagă că
acest tip de
gândire – pozitivă cu ori ce preţ
nu are cum să
funcţioneze ori cum, oricând, în ori ce fel
de
situaţie, pentru ori cine. Este ca un fel de
autohipnoză pe care suntem
tentaţi să o aplicăm şi apoi,
să avem o scuză bună dacă nu am
reuşit
(urmează să explic în articolul
Profeţii
autoîmplinite).
Există
situaţii
în care
gândirea pozitivă
„extremă” chiar nu este
indicată: ce s-ar întâmpla dacă am
ceda impulsului
„pozitiv” de a traversa strada când
tocmai vine o maşină, sau am ceda tentaţiei
de a ne juca cu un fluture
superb, colorat şi care zboară (noi fiind la etajul X
!!!!!)
….şi exemplele pot continua.
Un
cuvânt
care începe să-şi facă loc
în vocabularul meu, din
ce în ce mai frecvent, este
MODERAŢIA
cred că poate fi
aplicat şi în gândire. Moderaţia
realistică bazată
pe analiză, pe logică, pe evaluare. De multe ori
îi
învăţ pe cei cu care lucrez
să-şi spună lucruri şi să
gândească pozitiv, dar să nu o facă
AUTOMAT
sau ca un
AUTOMATISM ci, după ce şi-au spus
acest lucru să
îşi ia
câteva secunde şi să analizeze ce simt
în corp,
dacă cred că se poate aplica, dacă nu apare
altă idee în
minte, poate o soluţie, chiar ….şi numai
după aceea să
continue să gândească pozitiv.
publicat
pe MedicinaSportiva.Ro: 25 septembrie 2010