Oboseala
centrală
sau neuropsihică este o formă de
oboseală care se corelează cu gradul de
oboseală musculară.
Oboseala psihică se poate produce ca urmare a:
1.stresului
competiţional,
2.scăderea
concentraţiei de glucoză din
sânge, fiind ştiut că celula
nervoasă nu dispune de rezerve
şi este dependentă de aportul sanguin,
3.creşterea
concentraţiei de aminoacizi din sânge ca urmare a
descompunerii proteinelor şi concomitent epuizarea enzimei
5-hidrotriptamină care-I metabolizează
(situaţia este mai frecventă la
sporturile de forţă).
Simptomatologia
clinică se caracterizează prin:
- tulburări
ale somnului, fie sub formă calitativă, fie
cantitative şi
însoţite de insomnia de adormire sau readormire;
- modificări
ale apetitului (fie creşteri, fie scăderi);
- diminuarea
dorinţei de antrenament;
- scăderea
vizibilă a
capacităţii de concentrare, de repetare, de
învăţare;
- scăderea
atenţiei;
- modificarea pragului
sensibilităţii
dureroase.
Profilaxia
acestei forme de oboseală este numai în
relaţie cu metodele
de refacere postefort pe care la utilizează sportivul, dar
şi cu
dirijarea antrenamentului care trebuie să respecte principiile
fiziologice (accesibilitatea, gradarea efortului, multilateralitatea,
continuitatea, individualizarea, utilizarea de eforturi
susţinute,
igiena antrenamentului, refacerea postefort).
Tratamentul sportivilor care prezintă astfel de forme de
oboseală este
individualizat şi presupune obligatoriu, ca primă
măsură,
întreruperea antrenamentelor pe o perioadă de minim
5-6 zile,
la care se asociază regim igieno-dietetic, procedee de
balneo-fizio-terapie şi, minim, medicamentaţie
neurotropă.
Oboseala supraacută, suprasolicitarea
sau
supraîncordarea este o
formă
patologică de oboseală, instalată ca
expresie a discordanţei dintre
solicitarea, de obicei intensă, dar nu neapărat,
şi posibilităţile de
răspuns ale organismului. In această formă
de oboseală este depăşită
capacitatea funcţională şi de
rezervă a organismului, devenind ea
însăşi un factor psihic traumatizant, mai
ales în
situaţiile în care sportivul realizează
că nu poate face faţă
situaţiei sportive impuse.
Suprasolicitarea
(supraîncordarea) este o stare patologică
acută a
organismului care trebuie să fie
diferenţiată de supraantrenement, care
este o formă patologică cronică.
Factorii
favorizanţi în instalarea suprasolicitării:- sportivi
insuficient antrenaţi,
- insuficienta
recuperare după
diferite afecţiuni sau reluarea prematură a
antrenamentului/competiţiei;
- intensitatea
inadecvată a antrenamentului faţă de
momentul de pregătire;
- utilizarea
medicamentaţiei dopping;
- existenţa
unor afecţiuni
latente sau parţial tratate;
- acţiunea
factorilor
climatici: modificările de altitudine, hipoxia,
variaţiile de
temperatură.
Simptomatologia
se caracterizează prin:
- semnele
psiho-neurologice: adinamie, reacţie inadecvată la
stimuli, modificări
de echilibru, modificarea acuităţii vizuale
şi/sau a câmpului
vizual, diminuarea reflexelor osteotendinoase;
- semne
cardio-vasculare: frecvenţă cardiacă
crescută, dar nu concordant cu
efortul efectuat, palpitaţii, tensiune arterială
variabilă (crescută,
la unii, sau scăzută la alţii);
- semne
respiratorii:
tahipnee concomitent cu respiraţii superficiale;
- semne
digestive: disconfort digestiv, epigastralgii, hepatalgii la efort,
icter, simptomatologie de ulcer;
- semne renale:
hematurie macro- sau microscopică.
Cazurile de exitus prin suprasolicitare sunt destul de rare, acestea
producându-se în situaţiile
afecţiunilor cardiace
compensate la limită sau în situaţiile de
dopaj.
Sigur că cel mai bun tratament este cel profilactic
şi care are
în vedere dirijarea atrenamentului, regimul de
viaţă al
sportivului sau tratamentul corect (la timp, cu respectarea perioadei
de tratament, a medicamentaţiei şi a dozei indicate)
al afecţiunilor,
realizarea sistematică a controlului medical.
Tratamentul curativ este unul de urgenţă, cu
transportarea sportivului
la spital şi asigurarea funcţiilor vitale.
Reluarea
antrenamentelor, după o astfel de situaţie, este
permisă numai după 3-4
săptămâni şi atunci cu monitorizare
şi program particularizat.
Supraantrenamentul este o stare
de oboseală cronică patologică,
clinică şi preclinică, care se
caracterizează prin diminuarea capacităţii
de efort şi prin alterarea
stării psihice şi neurovegetative a sportivului.
Supraantrenamentul nu trebuie să fie confundat cu
ieşirea din formă,
pentru că nu reprezintă o stare trecătoare,
o indispoziţie ce intervine
brusc, datorită unor cauze diverse (schimbarea
localităţii, a
alimentaţiei, etc).
Bibliografie1.ACSM
position stand on osteoporosis and exercise: American College of Sports
Medicine. Med Sci Sports Exerc. 1995; 27:1-7
2.Demeter A.
– Fiziologia sporturilor, Editura Stadion,
Bucureşti, 1982
3.Drăgan
I. – Cultura fizică şI
sănătatea, Editura Medicală,
Bucureşti, 1971
4.Drăgan I. –
Elemente de
investigaţie în medicina sportivă, Editura
Stadion,
Bucureşti, 1970
5.Drăgan I. - Practica
medicinii sportive.
Editura Medicală Bucureşti, 1989
6.Drăgan
I. –
Refacerea organismului după effort, Editura Sport- Turism,
Bucureşti,
1974
7.Drăgan I. – Selecţia
şi orientarea
medico-sportivă, Editura Sport- Turism, Bucureşti,1989
8.Drăgan
I. (sub redacţia) - ~ndrumar de lucrări practice
în medicina
sportivă, Curs litografiat, Bucureşti, 1982
9.Drăgan
I. (sub
redacţia) – Medicina sportivă, Editura
Stadion, Bucureşti,
1974
10.Drosescu Paula- Igiena educaţiei fizice
şi sportului.
Editura. Universităţii "Al.I. Cuza", Iaşi,
1992
11.Dumitrescu
Carmen, Dumitrescu C-tin. – Călirea organismului,
Editura
Sport Turism, Bucureşti,1980
12.Gray AB; Telford RD;
Weidemann
MJ The effect of intense interval exercise on iron status parameters in
trained men. Med Sci Sports Exerc, 25: 7, 1993 Jul, 778-82;
13.Nieman
DC; Henson DA; Sampson CS; Herring JL; Suttles J; Conley M; Stone MH;
Butterworth DE; Davis JM.The acute immune response to exhaustive
resistance exercise. Int J Sports Med, 16: 5, 1995 Jul, 322-8.
14.Nieman
DC; Nehlsen-Cannarella SLThe effects of acute and chronic exercise of
immunoglobulins. Sports Med, 11: 3, 1991 Mar, 183-201.
15.Saragea
M. (sub redacţia), Fiziopatologie Editura Academiei RSR,
Bucureşti, 1982
publicat
pe MedicinaSportiva.Ro: 21 decembrie 2009 
