Medicaţia
efortului sportiv: semnificaţia sărurilor
minerale |
|
În
lumea sportului de performanţă se discută
din ce `in ce mai mult despre
creşterea performanţelor sportive prin metodica de
antrenament dar, şi
prin metode de refacere a organismului. Dintre aspectele complexe ale
procesului de refacere (training autogen, masaj şi automasaj,
hidratare, odihna activă şi pasivă,
medicaţie ergotropă şi trofotropă)
dorim să ne oprim la medicaţia efortului sportiv. Din
vasta
problematica pe care o reclamă medicaţia ne vom ocupa
numai de
aspectele de ordin practic fara a aborda aspectele legate de
farmacocinetica, farmacodinamie, interactiuni medicamentoase, stari
patologice induse de medicamente.
Elementele minerale
fac parte atat din categoria
principiilor alimentare
cat si din categoria medicatiei ergotropa / trofotropa, aceasta
datorita importantei pe care o au in fiziologia organismului. In
functie de procentul din greutatea corpului si de necesarul pentru
organism, elementele minerale se pot clasifica in macro- si
oligoelemente. Macroelementele au rol important in compozitia tuturor
structurilor si umorilor organismului, participand la majoritatea
reactiilor catalitice ce au loc in procesele metabolice.
Oligoelementele
sunt necesare organismului in cantitati foarte mici dar, sunt
indispensabile structurilor enzimatice, proteice, hormonilor,
substantelor biologic active.
Categoria macroelementelor
Ionul
de calciu
intervine in procese fundamentale pentru organism : mentine
integritatea morfofunctionala a oaselor, asigura excitabilitatea
neuromusculara si miocardica, participa in procesele de permeabilitate
capilara si de membrana, intervine in transmiterea impulsului nervos,
este indispensabil proceselor de coagulare ale sangelui. Ponderea pe
care o are in organism este cea mai mare dintre toate macroelementele :
1200-1500g gasindu-se in tesutul osos, inglobat intr-o matrice de sare
complexa de fosfat tricalcic (hidroxiapatita) precum si in cantitati
mici in carbonat si fosfat de calciu. Ionul de calciu este un element
de baza in componenta celulelor si al sectorului extracelular ( lichid
interstitial, plasma). Homeostazia calciului se realizeaza prin
echilibrari rapide intre concentratia plasmatica / compartiment osos/
celule. Un procent de 20% din intreaga cantitate de calciu din oase
este reabsorbita si inlocuita in fiecare an: celulele osoase noi se
formeaza pe masura ce tesutul osos vechi este distrus. Pentru absorbtia
calciului la nivelul tubului digestiv precum si pentru fixarea acestuia
in matricea osoasa este necesara vitamina D activa. Scaderea cantitatii
de calciu circulant duce la aparitia demineralizarilor osoase, a
fracturilor, a fenomenelor legate de spasmofilie sau tetanie manifesta,
la prelungirea timpului de coagulare si sangerare, la lentoare in
procesele de cuplare ale excitatiei si contractiei musculare, la
fenomene de osteoporoza. Ca surse alimentare mentionam : laptele (120
mg./l), branzeturile si toate produsele care au la baza laptele,
galbenusul de ou, somon, fasolea uscata, varza, conopida, nucile,
alunele. Din cantitatea ingerata numai 20-40% se absoarbe prin bariera
intestinala, restul de ion de calciu fiind eliminat prin materiile
fecale. O serie de factori pot impiedica absorbtia calciului si anume
prezenta in lumenul intestinal a acidului fitic (din cereale), a
acidului oxalic (ciocolata, spanac, sfecla), a alcoolului. Factorii
favorizanti absorbtiei calciului sunt : lactoza, acidul lactic, acidul
citric, aminoacizii, vitamina D. Necesitatile de calciu pentru un adult
sunt de 0,6-1,2 g/zi (mai mult la femei datorita pierderilor prin
ciclul menstrual) in timp ce pentru cei care desfasoara o activitate
fizica se recomanda 1,5 - 1,8 g/zi.
In prezenta
ionului de fosfor
au loc procesele de formare a unor sisteme tampon, se poate mentine
echilibrul acido-bazic, se asigura formarea de aminoacizi nucleici si
fosfolipide, sunt declansate procesele de fosforilare, este
indispensabil proceselor de polarizare - repolarizare (fiind considerat
principalul anion intracelular ce poate declansa aceste procese),
participa activ la functionalitatea normala a rinichilor, este necesar
balantei fosfo- calcice din oase si dinti. Carentele alimentare conduc
la instalarea fenomenelor de rahitism, a pioreei. Principalele surse
alimentare sunt : galbenusul de ou, carnea slaba, ficat, peste, nuci,
prune, stafide. Absorbtia ionului de fosfor este limitata sau
impiedicata de catre fier, aluminiu, magneziu. Necesarul zilnic este de
1,3 - 2 g/zi dar, in situatia unor ramuri sportive (sah, tir, scrima,
gimnastica, probe de viteza) cantitatea de fosfor trebuie sa fie 3 -
3,5 g/zi.
Importanta
ionului
de magneziu
pentru organism consta in: asigurarea (impreuna cu ionul de calciu) a
coeziunii moleculelor proteice intracelulare, realizarea unei
excitabilitati neuromusculare, participa la realizarea transmiterii
impulsului nervos, este factor fundamental in sintezele proteice si de
acizi nucleici, activarea enzimatica a coenzimei A si a carboxilazei;
intervine in procesul de fosforilare de tip activ; previne depunerile
de calciu la nivel renal, asigura buna contractilitate
miocardica. Ionul de magneziu este util in metabolizarea vitaminei C, a
calciului, fosforului, sodiului, potasiului, fiind in acelasi timp un
factor pentru realizarea conversiei energetice a glucozei din sange.
Sursele alimentare principale sunt reprezentate de : cereale
nemacinate, peste, creier, smochine, nuci, vegetalele verde-inchis.
Medicamentele diuretice din orice clasa sau alcoolul sunt principalii
factori care impiedica absorbtia ionului de magneziu in intestin. Se
impune precizarea ca orice preparat oral medicamentos care are in
compozitie magneziu trebuie sa fie administrat oral numai inainte de
masa, deoarece ingerarea dupa mese neutralizeaza aciditatea gastrica
absorbtia ionului fiind diminuata sau anulata. Cantitatile optime
necesare sunt : adulti 200 -300 mg/zi, femeile gravide si sportivii 300
- 350 mg/zi.
Sodiul
sau natriul
este vital proceselor de mentinere a echilibrului hidric si a celui
acido-bazic, a fenomenelor electrice de la nivelul membranelor
celulare, asigura cresterea excitabilitatii neuro-musculare si a
tonusului muscular. Excesul alimentar este frecvent intalnit datorita
condumului de salamuri, conserve, muraturi si poate fi cauza
declansarii afectiunilor cardiace (hipertensiune arteriala, infarct
miocardic, angina pectorala, arteriopatii periferice, accidente
vasculare cerbrale acute, paralizii, hemipareze). Se considera ca
alimentele din care sunt preparate mancarurile contin cantitatea
suficienta si necesara de natriu, adaosul de sare fiind posibil dar,
numai in cantitatea de 500 - 600 mg/zi. Deci, sunt de evitat produsele
preparate din carne de tip salamuri, slanina, pastrama, conservele dar,
si aditivii alimentari praful de copt, bicarbonatul, mustarul, ketchup,
chili.
Potasiul
sau kaliul
este un macroelement care intervine in procesele de metabolizare ale
hidratilor de carbon, participa la realizarea unei bune excitabilitati
neuromusculare, este factor permisiv in transmiterea impulsului nervos,
asigura formarea acetilcolinei si transmiterea impulsului nervos,
intervine prin mecanism indirect in contractia musculara parasind
celula musculara la schimb, este factorul principal in declansarea
oboselii musculare si intelectuale, ajuta la epurarea organismului de
reziduurile organice. Consumul de alcool si/ sau cafea, dietele
hipocarbohidrate din regimurile de slabire, medicamentele diuretice
sunt principalii factori chelatori pentru kaliu. Alimentele care
trebuie sa fie incluse obligatoriu in ratia alimentara datorita
aportului de potasiu pe care-l pot realiza sunt : oul, carnea slaba de
vita/pui, citricele, pepenele galben, bananele, cartofii, vegetalele
crude. Se considera ca o cantitate de 1600 -2000 mg/zi poate fi
suficienta atat pentru o stare de sanatate optima cat si
pentru
prevenirea stressului mental si fizic.
Ionul de clor
asigura echilibrarea balantei acido-bazice, mentinerea echilibrului
osmotic, intra in componenta acidului clorhidric secretat de mucoasa
gastrica. Clorul ajunge in organism odata cu ionul de natriu sub forma
clorurii de natriu (sarea de bucatarie) dar, si prin alimentele bogate
in sare : salamuri, conserve, muraturi, masline, alune. Suplimentarea
cu sare de bucatarie a preparatelor ingerate , in principiu, nu este
necesara fiind, totusi, admisa a ajunge la 500 mg/zi. Cantitati mari de
clor ajunse in organism prin alimentatie sau prin clorinarea excesiva a
apei pot determina distrugerea vitaminei E.
continuare
... →
Importanta
oligoelementelorpublicat
pe MedicinaSportiva.Ro: 4 ianuarie 2010