|
Efortul
fizic determină schimbări funcţionale,
biochimice, morfologice
şi
în acelaşi timp ajută la educarea
laturilor de
personalitate.
Între dozarea şi adaptarea efortului fizic
există relaţii
strânse de care trebuie să se şină
seama în
conducerea
metodică a procesului de antrenament. Procesele de adaptare la
efort se
declanşează numai atunci când
excitaţiile ating o intensitate
proporţională cu capacitatea de efort
individuală. Un volum mare de
excitaţii, fără ca acestea să
aibă şi intensitatea minimă
necesară,
precum şi excitaţiile intense cu un volum minim nu
pot favoriza
adaptarea. Procesul de adaptare decurge cu atât mai bine cu
cât dozarea se apropie de valoarea optimă
dependentă de
capacitatea organismului la efort şi de randament. Cu
cât ne
îndepărtăm faţă de
valoarea optimă (dozări mai mici sau mai
mari), cu atât efectul antrenamentului se reduce.
Dacă
cerinţele
depăşesc capacitatea organismului de efort sau
dacă raportul dintre
componentele volumului şi intensităţii este
greşit, atunci capacitatea
de adaptare şi cea de reglare scade, în
consecinţă apare o
stagnare sau o regresie a performanţei. Procesul de adaptare
este
rezultatul alternării corecte între efort şi
odihnă -
refacere. Sub
aspectul biochimic nu are loc numai refacerea resurselor consumate, ci
urmează şi una generală peste nivelul
iniţial, ca proces de
supracompensare, care este de fapt baza creşterii
funcţionale a
randamentului sportiv. Adaptarea organismului la
efortul fizic
este definită ca ansamblul reacţiilor sistemului
biologic care menţin
stabilitatea funcţională în cazul
modificării mediului
înconjurător şi are loc în mai
multe etape: - Faza
de decompensare, oboseală
reziduală, epuizare
mai mult sau mai puţin accentuată a rezervelor
energetice şi o alterare
a calităţilor fizice de viteză,
forţă, coordonare, percepţie,
viteză de
reacţie. Această stare de oboseală
provoacă transformări biochimice ale
mediului intern.
- Faza de
compensare, revenire, este cea în
care are loc refacerea rezervelor organismului la valorile anterioare
efortului.
- Faza de
supracompensare,
de resinteză a rezervelor energetice la un nivel superior
nivelului
iniţial poate avea o durată variabilă,
variind în funcţie de
intensitatea stimulului aplicat, frecvenţa antrenamentelor,
gradul de
încărcare a pregătirii şi calitatea
metodelor de refacere
postefort.
- Faza ondulatorie
în care substanţele tind progresiv spre nivelele
iniţiale.
- Faza
de stabilizare a capacităţii de efort
la un
nivel nou, mai înalt decât nivelul iniţial.
Este
demonstrat experimental că aplicarea unor eforturi fizice
repetate
în condiţiile în care organismul nu a
încheiat fazele
procesului de adaptare conduce la nerealizarea adaptării
şi
în
final la o stare de supraîncordare fizică şi
la creşterea
receptivităţii la îmbolnăviri. Obiectivizarea
procesului de
adaptare poate fi realizată prin intermediul metodelor de
laborator,
citochimice de determinare a activităţii enzimatice a
dehidrogenazelor
din limfocitele sanguine: succinat-dehidrogenaza şi
glicerofosfat-dehidrogenaza. Variaţiile de activitate
enzimatică din
limfocite preced cu 3-4 zile modificările parametrilor
determinaşi de
rutină în laborator. Pentru realizarea
adaptării
organismului la efort este indiscutabil necesar un antrenament sportiv
care să fie abordat de pe principii
fiziologice:- accesibilitatea
antrenamentului este capacitatea de acces la procesul de antrenament,
ceea ce presupune: standard sanogenetic, stare
funcţională optimă a
organismului şi capacitate de efort, motivaţie
psihoafectivă, bază
tehnico-materială, factori de macro-/microclimat
adecvaţi;
- gradarea
efortului fizic sub aspectul volumului, intensităţii,
complexităţii
factorilor tehno-tactici;
- multilateralitatea
antrenamentelor, folosind nu numai metode specifice ci şi de
antrenament mental.
- continuitatea asigură
un
caracter sistematic antrenamentului.
- individualizarea
în limitele posibilităţilor impuse de
sportul practicat,
existând variantele ca un acelaşi efort să
fie perceput
diferit
de indivizi: pentru unii să fie subdozat, pentru unii
în
limitele
tolerate de organismul lor, iar pentru aţii să fie
supradozat.
- utilizarea
eforturilor susţinute în antrenament asigură
perfecţionarea
sistemelor funcţionale adaptative: modificări ale
homeostaziei,
specializarea economiei organismului, ridicarea potenialului de efort.
- respectarea
regulilor generale de igiena antrenamentului sub aspectul
locului
de desfăşurare, orarului, echipamentului, succesiunii
de exerciţii.
- realizarea
unei refaceri adecvate tipului de sport şi consumului
predominant ce a
avut loc în timpul acestuia: refacere nervoasă,
neuro-endocrină,
neuro-metabolică, cardio-vasculară şi
respiratorie, mixtă.
continuare
... →
Efectele
antrenamentului asupra aparatului respirator
publicat
pe MedicinaSportiva.Ro: 14 ianuarie 2010
|
 | |
Atentie!
Informatiile
apartin Dr.Paula
Drosescu Materialele
publicate se incadreaza in standardele stiintifice acceptate la
momentul
publicarii, dar stiinta este in permanenta schimbare si de aceea
MedicinaSportiva.Ro nu poate garanta ca informatia prezentata pe acest
website este completa,
actuala sau ca nu contine erori. Utilizatorul
trebuie sa decida si este singurul raspunzator de modul cum utilizeaza
Informatile si Serviciile furnizate in aceasta sectiune; acccesarea
link-urilor se face pe raspunderea Utilizatorului. Serviciul
este furnizat pe principiul "asa cum este" sau "asa cum este
disponibil" si nu este destinat a inlocui relatia medic-pacient. MedicinaSportiva.Ro
nu poate fi responsabila de orice actiune pe care o intreprindeti pe
baza respectivelor Informatii si a Serviciului.
|
| |