Acest website utilizeaza cookies! Despre confidentialitate!. Close (auto)
www.pansportmedical.ro - PanSport Medical - Medicina Sportiva
Policlinica Vitan - Cabinetele Medicale Grupate Vitan
Newsletter Medicina Sportivawww.medicinasportiva.ro
Societatea Romana de Medicina Sportiva


HOME CONTACT DESPRE NOI
FORUM Cum sa?...



 


Monitorizarea frecventei cardiace si bazele fiziologice ale utilizarii acesteia, in dozarea intensitatii efortului fizic






Monitorizarea frecventei cardiace si bazele fiziologice ale utilizarii acesteia, in dozarea intensitatii efortului fizic

Adresez calde multumiri profesoarei Colov Rozalia din Lugoj-Timis, pentru toate sfaturile bune pe care mi le-a dat.



Tema acestui articol a fost sa analizeze relatia dintre dinamica frecventei cardiace (FC) si a nivelului maxim de consum al oxigenului (VO2max), precum si posibilitatea folosirii FC in dozarea intensitatii, in timpul eforturilor fizice.
Inainte, la inceputul si in timpul efortului fizic, ca raspuns la intensitatea si durata acestuia, in organismul uman se produc o serie de adaptari menite sa asigure in cel mai scurt timp energia necesara. Aceste adaptari constau in marirea debitului cardiac (DC) pe seama cresterii FC si volumului de sange pompat in artera aorta in timpul unei sistole ventriculare, volum sistolic ventricular (VSV) si a circulatiei sangelui in muschii angajati in efort. Aceasta face posibila cresterea consumului de oxigen (VO2). In eforturile submaximale, s-a constat ca ponderea productiei aerobe a energiei creste cu timpul, in conditiile mentinerii constante a acesteia. Relatia dintre FC si VO2max nu este liniara in eforturile de intensitate scazuta. Ea tinde sa se liniarizeze odata cu cresterea intensitatii acestora. O explicatie in aceasta privinta poate fi cresterea VSV.
  O expresie des folosita in sportul de performanta, inaintea unei competitii este ca, “incalzirea incepe din vestiar”. Ca este mult adevar in asta o dovedesc si adaptarile care incep sa se produca in sistemul cardiovascular (SCV) in perioada imediat premergatoare unui efort fizic. Aceste adaptari constau in principal in diminuarea controlului exercitat de sistemul nervos parasimpatic asupra activitatii inimii si cresterea influentelor sistemului nervos simpatic (18), care asa cum este stiut, mareste FC si nivelul de contractie a miocardului, determinand astfel cresterea DC. La inceputul si pe durata efortului, controlul exercitat asupra activitatii SCV este rezultatul impulsurilor aferente care vin din muschi, tendoane, articulatii, dar si baroreceptorii si chemoreceptorii situati in vasele de sange. Reglarea activitatii SCV este dincolo de tema acestui articol.
  Prin urmare acest raspuns rapid, reprezentat de cresterea DC inainte si in timpul efortului fizic, constituie primul motiv pentru folosirea monitorizarii FC in determinarea si dozarea intensitatii efortului.
Mai mult, asa cum se va vedea in continuare, adaptarile care au loc in cadrul SCV in timpul efortului sunt determinate de intensitatea acestuia.
 In figura 1, se pot observa modificarile care au loc in FC atat inainte, la inceputul, cat si in timpul efortului fizic, in exemplu din figura 1, fiind vorba de alergatori de viteza pe distanta de 60, 200 si 400 de metri.

Relatia dintre frecventa cardiaca si VO2
In concordanta cu principiul fiziologului german Adolf Fick, VO2 poate fi obtinut prin inmultirea DC cu extractia de O2. Extractia de O2 reprezinta diferenta dintre continutul in O2 al sangelui arterial si venos. DC este dat de produsul dintre VSV si FC. Prin urmare, monitorizarea FC in timpul efortului poate furniza informatii despre dinamica VO2.

Fig.1

Fig1. Anticiparea efortului (r, repaus – zona intunecata) determina deja cresterea FC. In figura este prezentata dinamica FC pentru alergatorii de viteza pe 60, 200 si respectiv 400 de metri (17).



Factorii care influenteaza consumul de oxigen in timpul efortului
  Motivul pentru care au loc aceste schimbari in homeostazia SCV in timpul efortului fizic este acela ca, undeva in organism „a aparut” o noua zona care are nevoie de O2 si energie. Acea zona este reprezentata de grupele musculare angajate in efort. In stare de repaus, efectul constrictor exercitat de sistemul nervos vegetativ asupra vaselor de sange prin intermediul catecolaminelor noradrenalina si mai putin adrenalina, predomina.
  In timpul efortului fizic insa, acest efect este diminuat de factorii locali a caror pondere in controlul circulatiei sangelui creste extrem de mult, diminuand aproape in intregime efectul vasoconstrictor al catecolaminelor.

FC si VSV
Asadar, efortul fizic determina cresterea DC. Este important de mentionat ca intensitatea si durata efortului precum si gradul de dezvoltare a capacitatii de efort a individului, determina ponderea modificarilor care au loc in componentele DC. In eforturile intense si de scurta durata, creste atat FC cat si VSV. S-a putut estima ca, in eforturi cu o intesitate egala cu consumul maxim de oxigen (VO2max), nivelul circulatiei sangelui in muschi a fost responsabil pentru 80 – 85 % din DC (20). Dincolo de o intensitate a efortului de 60-70 % VO2max, VSV scade (2), atinge un platou (8), sau creste (11). Aceste variatii in VSV insa, au fost observate in diferite conditii cum ar fi: subiecti in varsta Fleg et al (1994), eforturi submaximale si maximale, precum si subiecti care erau atleti de performanta, studiul lui Gledhill et al (1994). Daca evolutia VSV s-a vazut ca poate varia in functie de conditiile mai sus prezentate, FC in timpul efortului fizic creste progresiv (Fig. 2). O explicatie plauzibila in aceasta situatie ar fi cresterea circulatiei la nivelul pielii pentru favorizarea procesului de transpiratie dar si de racire a sangelui. Fritzsche et al (1999), au constat in studiul lor ca de fapt scaderea volumului de sange, mai precis a plasmei din sange, datorita transpiratiei, duce la reducerea VSV si prin urmare, in compensatie, pentru a mentine tensiunea arteriala in limite constante, FC creste (7). Ei nu au constatat nici o schimbare in circulatia sangelui la nivelul pielii prin blocarea cresterii FC datorita administrarii in doze mici de atenolol, care blocheaza receptorul de andrenalina β1. Este totusi interesant de observat ca in paralel circulatia periferica, care odata cu inceperea efortului fizic prezinta o tendinta de crestere, scade apoi in intensitate, pentru a se devia astfel o cat mai mare cantitate de sange catre muschii angrenati in activitate si respectiv catre circulatia centrala, reprezentata de inima, artere si vene.

Fig.2
Fig 2. In aceasta figura se poate observa foarte bine amplitudinea schimbarilor in parametrii functionali ai inimii, ca raspuns la diferite intensitati ale efortului (■) VSV, (●) FC(4). Se poate observa ca, dupa o initiala si mai rapida crestere, VSV scade, in timp ce FC creste progresiv in paralel cu intensitatea efortului.

Extractia oxigenului (a-v Odif)

 Exista doi mari parametrii care conditioneaza marimea a-v Odif si anume, cantitatea de O2 transportata de sange si nevoia de consum existenta in muschii angajati in efort. Oxigenul arterial variaza putin in comparatie cu nivelul acestuia din starea de repaus de 20ml dl-1, chiar in cadrul unei variatii mari ale intensitatii efortului. Cine da insa valorea a-vdif este continutul de O2 din sangele venos, care este undeva pe la 12-15 ml dl-1 in stare de repaus si scade in timpul efortului de maxima intensitate pana la 2-4 ml dl-1 (18).
  Din momentul in care O2 ajunge la nivelul muschilor anagrenati in efort, corespondentul hemoglobinei din sange, mioglobina, continutul mitocondrial si aparatul enzimatic aerob al muschilor vor conditiona mai departe a-v Odif, bineanteles dinamica activitatii acestora fiind determinata de intensitatea efortului. In figura 3. poate fi observata evolutia a-vdif la diferite nivele ale VO2. Pentru a detalia ideea prezentata mai sus trebuie precizat ca marimea recrutarii si tipul fibrelor musculare angajate in sustinerea efortului fizic, influenteaza in mod categoric cererea de oxigen. Desi aceasta idee poate fi argumentata de cineva prin faptul ca intensitatea efortului determina modul de recrutare al fibrelor musculare, este important de retinut faptul ca in interiorul muschilor gradul de capilarizare este mai mare in jurul fibrelor oxidative, de tipul I si ca fibrele de tipul II sunt mai putin eficiente in producerea energiei pe baza consumului de O2.
 Asadar motivatia fiziologica in folosirea FC in estimarea si dozarea intensitatii efortului fizic, sta in modul prin care inima, prin actiunea sa de pompare a sangelui in artere, compenseaza schimbarile in dinamica circulatiei periferice. Fara ajustarile care au loc in FC si VSV, circulatia centrala a sangelui ar fi afectata foarte mult. O rezistenta periferica crescuta ar produce cresterea tensiunii arteriale, in timp ce un grad mare de vasodilatatie al vasculaturii periferice ar cauza o scadere a acesteia.

Metode de monitorizare a FC
Pentru mult sute de ani FC era ascultata, pentru ca nu se putea pune problema unei adevarate monitorizari, doar prin ascultarea batailor inimii cu urechea asezata pe pieptul pacientului. Cu aproximativ 200 de ani in urma prin inventarea stetoscopului de catre Rene Laennec, omul a fost capabil sa obtina mai multe informatii despre activitatea inimii.



Fig.3

Fig 3. Continutul arterial de O2, continutul venos de O2 precum si capacitatea de transport al O2 sunt prezentate in aceasta figura. Se poate observa ca, O2 din sange variaza destul de putin in conditiile cresterii  intenstitatii efortului in timp ce O2 din sangele venos scade paralel cu cresterea intensitatii efortului. (datele sunt preluate din ref 18)

 La inceputul secolului al XX, fiziologul olandez Willem Einthoven, a perfectionat primul electrocardiograf (ECG). Sarind peste timp, in anii 80’ au aparut primele modele de monitoare de frecventa cardiaca (MFC) capabile sa masoare FC fara a necesita conectarea prin cabluri. In prezent, aceste dispozitive au fost perfectionate foarte mult avand dimensiuni si caracteristici din cele mai variate. Vizand monitoarele moderne, metodele prin care se poate determina FC sunt palparea directa a pulsului, metoda care este utilizata de catre monitoarele care se aplica la nivelul incheieturii maini, si inregistrarea activitatii electrice a inimii printr-un dispozitiv plasat pe pieptul sportivului (prin intermediul unei benzi elastice), care transmite astfel datele unui receptor care este de obicei un dispozitiv asemanator ceasului de mana normal (1).
  O varianta in determinarea FC poate fi si palparea manula a pulsului de catre sportiv, fie la nivelul incheieturii mainii, prin usoara presare a arterei radiale, fie la nivelul gatului, prin palparea arterei carotide. Palparea pulsului la nivelul gatului poate fi totusi inexacta. Aceasta datorita faptului ca, receptorii de presiune, baroreceptorii situati la nivelul carotidei fiind foarte sensibili la schimbarile de presiune, o usoara crestere a acesteia prin apasarea exercitata asupra lor, ii poate face sa semnalizeze aceasta crestere zonei medulare de control a activitatii SCV si in consecinta FC va fi redusa. Prin urmare folosirea monitoarelor moderne este cu atat mai mult binevenita.

Acuratetea monitoarelor
 Acuratetea datelor pe care le ofera MFC a fost evaluata de-a lungul timpului prin compararea parametrilor FC inregistrati atat prin folosirea MFC cat si ECG (14) In studiul lui Godsen et al (1991), FC inregistrata cu MFC a fost cu 6 batai mai scazuta decat cea inregistrata cu ECG pe aceasi unitate de timp. In studiul lui Goodie et al (2000), FC a fost monitorizata prin ambele metode la 30 de persoane care au efectuat atat un efort fizic, contractii isometrice in prinderea si mentinerea unei prize stranse pe un obiect fix, cat si mental prin efectuarea de calcule matematice. Valorile FC obtinute, au fost 80.7±10.4 in cazul folosirii ECG si 81.3±10.4 bat min-1 in cazul utilizarii MFC, cu
o medie a coeficientului de corelatie, r = 0.98 in conditii de eroare, P < 0.001. Aceste rezultate incurajeaza utilizarea MFC in determinarea cu indici mari de acuratete a FC in timpul efortului.


Determinarea si dozarea intensitatii efortului
Una dintre metodele de exprimare a intensitatii in efortul fizic este raportarea VO2 din momentul de referinta la VO2max.
  Pentru a putea face acest lucru utilizand MFC este necesar sa se cunoasca valorile VO2max si frecventei cardiace maximale (FCM). Desi ambii parametrii pot fi determinati, mai bine spus estimati pe baza unor aproximari si calcule matematice, in sportul de performanta este obligatoriu determinarea lor pe baza masuratorilor fiziologice in laboratoarele si cabinetele de specialitate. Aceste masuratori trebuie sa aibe loc periodic, dat fiind efectele cumulative si calitative determinate de sesiunile de antrenament bine proiectate si desfasurate.

Masurarea VO2max
  Regula de aur in efectuarea acestei masuratori este ca, la alergatori, VO2max se masoara in timp ce sportivii alearga, la inotatori in timp ce acestia inoata si asa mai departe. Rationamentul acestei afirmatii este unul de natura fiziologica. In fiecare ramura de sport efortul este specific, cauzand un anumit mod si numar de recrutare a grupelor musculare.
  Astfel simplu descris, masurarea VOmax poate fi facuta de exemplu prin supunerea sportivului la un efort ce poate consta in alergare (pe o banda rulanta) sau pedalare (pe o bicicleta ergonomica), in timp ce intensitatea efortului este marita treptat.
Nivelul VO2 la care, de exemplu intensitatea nu mai poate fi mentinuta o anumita perioada de timp dinainte stabilita, poate fi considerat VO2max (Fig.4).
  Exista mai multe moduri de marire a intensitatii efortului in timpul masurarii si de stabilirea a nivelului maxim de consum al oxigenului (vezi ref 21), dar principiul ramane acelasi.
 Ce trebuie precizat este faptul ca, atingerea VO2max are loc in cadrul efortului de epuizare si prin urmare, modul in care se poate motiva sportivul pentru a sustine intensitatea efortului care licita VO2max este foarte important, putand influenta obtinerea unei valori a acestuia cat mai apropiata de cea adevarata.


 Fig.4

Fig 4. Un „ramp or incremental” test, cumeste numit in literatura de specialitate datorita cresterii in trepte a intensitatii efortului. (valorile din figura sunt doar informative)

Determinarea FCM
In cadrul acestei masuratori este important ca durata si intensitatea efortului sa fie suficient de lunga si respectiv suficient de mare. Un exemplu sugestiv poate fi cel din fig 5. Si pentru acest parametru exista modalitati teoretice de stabilire a valorilor maximale. Cea mai cunsocuta formula fiind:

FCM = varsta – 220

Binenteles ca aceste determinari teoretice ale FCM sunt doar niste aproximari. De exemplu valoarea obtinuta prin formula mai sus prezentata are o eroare de pana la ± 10 bat min-1.

Interpretarea FC si stabilirea valorilor acesteia in dezvoltarea capacitatii aerobe
Inainte de a trece la interpretarea valorilor FC din timpul efortului, trebuie mentionat si aspectul variatiei pauzei dintre bataile inimii, pentru ca s-a constat, ca o variatie crescuta a acesteia este asociata cu valori mari ale VO2max (19).
In tabelul 1. poate fi observata corespondenta dintre procentajele FC si VO2max. Erorile in estimarea procentajului VO2max pe baza procentajului FCM sunt de ± 8 % (18).
Fig.5

Fig 5. Un model de testare a FCM. Sportivii sunt supusi unui test de alergare, care consta in parcurgerea traseului scurt 20m x 10m urmat de traseul mai lung 40 m x 10m, intr-un tempou de 2/4. Aceasta combinatie este in continuare efectuata marind tempoul de alergare (3/4, 4/4), asigurandu-se un nivel maximal de activitate a inimii. Cele trei mari trasee pot fi privite ca fiind suprapuse, sportivul alergand pe acelasi traseu, doar tempoul de alergare se modifica.


Dupa cum se poate vedea in tabel, diferenta dintre procentajul FC si cel al VO2max este mare la intensitati reduse ale efortului. Odata cu cresterea intensitatii efortului insa, valorile celor doi parametrii se egaleaza tinzand sa se apropie de limitele maxime cu aceasi dinamica.

Tabel 1. Relatia dintre procentajele FCM si VO2max la diferite intensitati ale efortului fizic. (datele provin din ref 3)

<
% FCM% VO2max
50
28
60
40
70
58
80
70
90
83
100
100

In figura 6. este dat un exemplu de calculare a FC corespunzatoare VO2max pentru un sportiv cu o FCM de 200 bat min-1.
FCM are insa valori diferite in ceea ce priveste partea superioara si cea inferioara a corpului, fiind mai scazuta cand efortul este efectuat de catre brate (18). Aceasta se explica prin marimea grupelor musculare angajate in efort. Un alt exemplu este FCM in timpul inotului, care este cu aproximativ 13bat min-1 mai scazuta decat in timpul alergarii (10). Reducerea consumului energetic necesar mentinerii pozitiei verticale, poate fi explicatia in acest caz.

Fig.6
Fig 6. Bazat pe relatia dintre procentajele FCM si VO2max poate fi obtinuta FC corespunzatoare intensitatii de efort urmarita in antrenament (abcisa).

 O explicatie pentru discrepanta dintre FCM si VO2max observata in tabelul 1. poate fi faptul ca,
in cadrul eforturilor de intensitate submaximala, producerea energiei se face predominant aerob si prin urmare unul din motivele cresterii FC este marirea vasodilatatiei din muschi care favorizeaza VO2. Cresterea contributiei aerobe in producerea energiei se pare ca are loc si in eforturile maximale.
 Acest lucru a fost constatat si de Bangsbo et al (2001), care masurand dinamica producerii energiei in timpul eforturilor de intensitate maximala, au constat ca in cadrul aceluiasi exercitiu, eficienta mecanica scade. Asta presupune ca, efectuarea efortului in conditiile mentinerii constante a unei intensitati mari, cauzeaza o schimbare in modul de recrutare a fibrelor musculare angrenate in efort, in sensul recrutarii mai multor fibre oxidative de tipul I. De asemenea cresterea temperaturii si a scaderea pH-ului favorizeaza descarcarea O2 la nivel celular de catre hemoglobina (efectul Bohr). Mai mult, cand exercitiul este repetat la aceasi durata si intensitate, cantitatea si dinamica producerii energiei este aceasi, dar sursele care o produc devin predominant aerobe.
  Aceasta importanta caracteristica a efortului de intensitate submaximala, trebuie luata in considerare de catre antrenori sau profesorii de sport, atunci cand acestia lucreaza pentru dezvoltarea capacitatii aerobe folosind metoda antrenamentului cu intervale. Si anume, in timpul unei noi serii de repetari facuta la aceasi intensitate ca in seria de repetari precedenta, FC creste.
  Cresterea nevoii de O2 insa, cauzeaza si cresterea circulatiei sangelui in muschii angajati in efort prin efectul vasodilatator produs la nivel local. Krustrup et al (2001), investigand dinamica productiei energiei in timpul efortului anaerob, au obtinut o crestere a circulatiei sangelui la nivelul coapsei, de la 0.43 L min-1 cat a fost in stare de repaus, la 4.32 L min-1 cat a fost la terminarea efortului. Astfel consumul redus de O2 in conditiile de repaus sau intensitate redusa a efortului, explica volumul redus de sange din circulatia periferica. In aceasta situatie, tensiunea arteriala si circulatia sangelui in corp, sunt mentinute printr-o relativ ridicata FC comparativ cu valoarea VO2max si un volum redus al VSV.
 In conditiile cresterii intensitatii efortului la intensitati submaximale si maximale, cresterea circulatiei la nivelul capilarelor va mari circulatia sangelui in vene. Astfel intoarcerea acestuia catre inima, fiind imbunatatita si de contractia muschilor si frecventa miscarilor respiratorii, va determina intensificarea umplerii ventriculare (Frank-Sterling mecanism). Efectul acestor schimbari este cresterea VSV, pentru ca intensificarea umplerii ventriculare determina cresterea fortei de contractie a miocardului.
Fig.7

Fig 7. Asa cum se poate observa, la intensitati scazute ale efortului secretia catecolaminelor este constanta. Odata cu cresterea intensitatii are loc si intensificarea secretiei de catecolamine noradreanlina si adreanalina. (18)


 Asa cum deja a fost mentionat in articol, adrenalina si noradrenalina sunt hormonii prin care controlul sistemului nervos simpatic se exercita asupra FC si fortei de contractie a miocardului. In figura 7. se poate observa ca, secretia de catecolamine in sange, creste proportional cu intensitatea efortului. Cresterea nivelului de NA in corp la intensitati mai scazute comparativ cu A, poate fi explicata prin faptul ca NA este raspunzatoare in principal pentru vasoconstrictia generala de la nivelul corpului. Aceasta pentru a se devia o cat mai mare cantitate de sange catre muschii angajati in efort. A se crede ca exercita un efect mai pronuntat asupra FC si fortei de contractie a miocardului dar si asupra enzimei care catalizeaza mobilizarea glucozei din rezervele de glicogen in timpul eforturilor maximale, care asa cum se stie sunt sustinute in cea mai mare masura pe baza energiei provenite din glicoliza anaeroba si sistemul fosfagen.
 In concluzie, se poate spune ca, folosirea FC in determinarea si dozarea intensitatii efortului fizic, este un bun mijloc, pentru ca reflecta intr-o foarte buna masura consumul de oxigen necesar in producerea energiei. Se observa ca in cadrul eforturilor submaximale, mentinerea constanta a intensitatii in timpul exersarii, se face pe seama cresterii ponderii aerobe a productiei de energie, in conditiile intensificarii circulatiei sangelui in muschii angajati in efort.
Relatia dintre FC si VO2max nu este insa liniara. Aceasta pentru ca adaptarea DC la VO2max, se face pe seama variatiilor in FC si VSV.


2 octombrie 2006
mihai71ursta@yahoo.dk
Bibliografie

1. Achten J and Jeukendrup A.E. (2003) Heart Rate Monitoring; applications and limitations. Sports Med: 33 (7); 517-538,
2. Ahmad M and Dubiel J.P. (1990) Left ventricular response to exercise in regular runners and controls. Clin. Nucl. Med. 15:630-635,
3. American College of Sports Medicine (1991). Guidelines for exercise, testing and prescription. 4th ed Philadelphia: Lea & Febiger
4. Carlsten, A, and Grimby G. (1966). The Circulatory Response to Muscular Exercise in Man. Springfield, IL: Thomas,
5. Bangsbo J. Krustrup P. Gonzales-Alonso J. and Saltin B (2001). ATP production and efficiency of human skeletal muscle during intense exercise: effect of previous exercise. Am J Physiol Endocrinol Metab 280; E956-E964.
6. Berne R.M. Levy M. N. Koeppen M.B. and Stanton A.B. (2004) Physiology Fifth Edition. Copyright Elsevier,Inc.
7. Coyle E.F. (1998). Cardiovascular drift during prolonged exercise and the effects of dehydration. Int J Sports Med, 19 (suppl 2) :S121,
8. Fleg J.L Schulman P. O’Connor F.C. Gerstenblith G. Becker L.C. Fortney S. Goldberg A.P. and Lakatta E.G. (1994). Cardiovascular response to exhaustive up right cycle exercise in highly trained older men. J Appl Physiol. 77:1500-1506,
9. Fritzsche R.G. et al. (1999). Stroke volume decline during prolonged exercise is influenced by the increase in heart rate. J Appl Physiol. 86:799
10. Gergely T.J. (1984). Specificity of arm training on aerobic power during swimming and running. Med Sci Sports Exerc 16;349.
11. Gledhill N. Cox. D and Jamnik R. (1994). Endurance athletes’ stroke volume does not plateau: major advantage is diastolic function. Med. Sci. Sports Exerc. 26:1116-1121,
12. Godsen R. Caroll T. Stone S. (1991) How well does Polar Vantage XL heart rate monitor estimate actual heart rate? Med Sci Sports Exerc ;23 suppl.5:S14
13. Goodie J.L. Larkin K.T. Schauss S. (2000) Validation of the Polar heart rate monitor for assessing heart rate during physical and mental stress. J Psychophysiol 14 (3): 159-64
14. Léger L. Thivierge M (1988) Heart rate monitors: validity, stability and functionality. Physician Sports Med 16 (5): 143-51
15. Krustrup P. Gonzales J A. Quistorff B and Bangsbo J (2001). Muscle heat production and anaerobic energy turnover during repeated intense dynamic exercise in humans. Journal of Appl Physiol 536 (3); 947-956
16. Macfarlene D.J. Fogarty B. Hopkins W.G. (1989) The accuracy and variability of commercially available heart rate monitors. NZJ Sports Med 17 (4);51-3
17. Mc Ardle W.D. et al (1967). Telemetered cardiac response to selected running events. J Appl Physiol 1967;23:566
18. McArdle W.D. Katch. F.I. and Katch V.L. (2001). Exercise Physiology: energy, nutrition and human performance/ Fifth edition.
19. Portier H. Louisy F. Laude D. (2001). Intense endurance training on heart rate and blood pressure variability in runners. Med Sci Spotr Exerc 33 (7);1120-5
20. Rowell LB. et al (1996). Integration of cardiovascular control system in dynamic exercises. In: Rowell LB. Shepard J eds. Handbook of physiology . New York: Oxford university Press
21. Wasserman K et al (1999). Principles of exercise testing and interpretation. 3rd ed, Baltimore: Lipincott Williams % Wilkins


Materialul publicat reprezinta opinia autorului si se incadreaza in standardele stiintifice acceptate la momentul publicarii dar stiinta este in permanenta schimbare si de aceea MedicinaSportiva.Ro nu poate garanta ca informatia este completa, actuala sau ca nu contine erori.
Folositi acest material doar pentru informare - in cazul in care aveti intrebari - adresati-va autorului. 
Materialul prezentat poate suferi modificari ulterioare.


top

 

 

Aceso Suport
Web Suport

www.medicinasportiva.ro
Online din
23 martie 2006
Google
www  www.medicinasportiva.ro
www.medicinasportiva.ro

Website Statistics
Copyright© MedicinaSportiva.Ro & Parteneri. Toate drepturile rezervate.