La fel ca şi procesele de creştere şi dezvoltare (caracteristice copilariei şi adolescenţei) şi procesul de îmbătrânire se caracterizează printr-un număr mare de modificări specifice, în plan structural şi funcţional. Cercetările din ultimii 50 – 60 de ani au clarificat enorm de multe aspecte definitorii pentru îmbatranire (în felul acesta delimitându-se şi dezvoltându-se domeniul geriatriei), dar în cele ce urmează nu vor fi reţinute decât chestiunile mai importante (subiectul fiind mult mai vast), ce au legătură strictă cu problematica activitătii fizice la bătrâni. Din această perspectivă, aşadar, vom prezenta în continuare câteva elemente referitoare la modul cum inaintarea in varstă modifică – de fapt afectează - functiile cardiovasculara, pulmonara şi musculoscheletica, încheind cu câteva idei referitoare la structurile articulare şi periarticulare.

          Parametrul care ne dă relaţiile cele mai exacte despre performantele funcţiei cardiovasculare şi, implicit, despre disponibilitatea individului de a presta efort fizic, este VO_{2 max} (care înseamnă consumul maxim de oxigen). Cu cât VO_2max este mai mare, cu atât rezistenta la efort a individului este mai bună. VO_2max este în medie de cca 28,5 ml O₂/Kg corp/minut la bărbaţii de 65 ani şi 25,5, la femeile de 65 ani. Pe când la bărbaţii de 25 ani este de 43, iar la femeile de 25 ani, de 35. Ceea ce arată o scadere substanţială a VO_2max cu vârsta. Scăderea VO_{2 max} odată cu înaintarea în vârstă, se datorează scăderii FC (FC = frecvenţă cardiacă) maxime, a volumului sistolic maxim şi a capacitatii tesuturilor (in special a musculaturii, pentru că ea este cel mai mare consumator de oxigen din organism) de a extrage oxigenul din sânge.

          Pe măsură ce un individ îmbătrâneşte, se instalează o scădere generală a capacităţii plamanilor de a inspira aerul aducător de oxigen şi de a expira aerul « îmbogăţit » cu bioxidul de carbon, de care organismul vrea sa se debaraseze.
         Astfel, CV (capacitatea vitală) medie la vârsta de 25 de ani, este de 3,35 litri aer la femei şi de 5,05 l aer la bărbaţi. La 65 de ani, valorile corespunzătoare sunt 2,61, respectiv 3,88 l aer. Asta inseamnă că CV a persoanelor de 65 ani reprezintă doar 77% din capacitatea vitală pe care ele au avut-o la 25 de ani. Iar după 65 de ani, acest procent scade într-un ritm şi mai accelerat.
        Alt parametru care ne arata deteriorarea funcţiei pulmonare odată cu înaintarea în vârstă, este VEMS; volumul expirator maxim pe secundă. În timp ce la 25 de ani el reprezintă în medie 84% din CV, la 65 de ani reprezintă doar 74 – 77 % din CV.
         Înaintarea în vârstă creşte rigiditatea cutiei toracice şi scade forta muşchilor respiratori ; asta face ca vârstnicii să devină mai neeficienţi în plan respirator, adică ei consuma o cantitate mai mare de energie pentru aprovizionarea cu aer (muşchii lor respiratori muncind mai mult ), decât copii, tinerii şi adulţii. Toate acestea fac ca – pentru prestarea unui efort identic – vârstnicii să trebuiască să respire mai des decât celelalte categorii de vârstă. Asta explica de ce ei percep efortul respectiv mai obositor, mai sufocant, iar noi trebuie sa-i inţelegem.

     Înaintarea în vârstă produce modificări semnificative pe linia performanţei musculare şi a compozitiei corporale, aceste modificări afectând starea funcţională a persoanelor în cauză.
       In ce priveşte performanta muscularăa, scăderea forţei muşchilor este unul dintre cele mai evidente lucruri la bătrâni. Scăderea devine evidentă după 60 de ani şi se accelerează după 80.
                De ce se produce această scădere a fortei musculare ?
           Explicaţia constă în scăderea volumului muşchilor, ca urmare a aşa- numitului proces de sarcopenie. Prin sarcopenie se înţelege reducerea numărului de fibre musculare ( în special a fibrelor de tip II), concomitent cu atrofierea (subţierea) lor. Cauza o reprezintă tocmai neutilizarea din ce în ce mai evidentă a muşchilor, pe măsura înaintării în vârstă, altfel spus tocmai sedentarismul.
         Modificările scheletice constau în principal în scăderea densitatii minerale a oaselor, odată cu înaintarea în vârstă. La femei se produce o pierdere accelerată de substanta osoasa, imediat după menopauza. Dar nu trebuie să credem - cum există tendinţa - că densitatea osoasă scade numai la femei. Ea scade la ambele sexe, în medie cu cca 1% pe an, după vârsta de 60 de ani.
          Reducerea densităţii osoase şi subţierea oaselor creşte riscul apariţiei de fracturi. Astfel, cca 1/3 din femeile de peste 65 de ani vor suferi fracturi vertebrale (care generează dureri şi cifoză), iar cca 1/3 din cele de peste 80 de ani vor suferi o fractura de col femoral.
         La baza scaderii rezistenţei oaselor, pe lângă reducerea activităţilor şi solicitărilor fizice, stau : aportul redus de calciu, scăderea absorbtiei calciului din alimente şi modificările hormonale. Trebuie reţinut, şi făcut cunoscut în orice ocazie, că, de fapt, pierderea de substanţă osoasă începe să apară la femei imediat după vârsta de 20 de ani, iar sedentarismul este factorul cel mai important în favorizarea şi accelerarea acestui fenomen. De aceea, prevenirea osteoporozei în cazul femeilor se realizeaza foarte eficient prin activităţi fizice, iar de acest lucru trebuie convinse mai ales femeile tinere şi adulte.

          Se ştie că în alcătuirea unei articulaţii, pe lângă capetele a două sau mai multe oase, intră o serie de alte structuri, cum ar fi cartilaje, capsula articulara şi ligamente. Toate aceste structuri se caracterizează prin aceea că în componenta lor intră în principal aşa-numitul ţesut conjunctiv. Ei bine, pe măsura înaintării în vârstă, ţesutul conjunctiv articular şi periarticular suferă o serie de modificări nefavorabile ( modificări degenerative), iar amploarea şi viteza cu care se instalează aceste modificări, depind şi de activitatea fizica prestată de persoanele respective. Toate acestea explică durerile, rigiditatea, scăderea amplitudinii miscarilor, lipsa de siguranta în mers etc, şi fac ca stretching-ul să aibă o indicaţie mai mare la vârstnici, în comparaţie cu celelalte vârste.