Publicitate |
| 7.
Cum
să
convingem
persoanele în varsta sa inceapa să practice cu
regularitate exercitiul fizic, şi să
continue
odată ce au inceput ?
Această problemă, a
„convertirii”
indivizilor sedentari la un stil activ de viaţă, este extrem de
complexă şi dificilă, şi asta nu numai la persoanele în
vârstă. Studiile din ultimele decenii au identificat şi
validat câteva metode şi strategii, care din păcate nu sunt
infailibile şi general valabile.
Este clar că, mai ales
în
timpurile noastre, sunt prea puţini cei care au prins gustul
practicarii exerciţiului fizic, şi şi-l menţin
„până
la moarte”. Dar şi mai puţini sunt cei care nu l-au avut, şi
„şi-l descoperă spontan”, după 40 – 50 de
ani. Aşa se face
că, chiar şi după prelungite consilieri şi numeroase sfaturi,
mulţi dintre cei care încep, „se satură”
repede, sau se
descurajează uşor, dacă nu văd repede (ceea ce nici nu este
posibil) îmbunătăţiri sau progrese spectaculoase.
Tehnologia persuasiunii
sedentarilor
de a renunţa la comoditate şi a deveni activi, este o adevărată
stiinta. Care trebuie nu doar invatata, ci şi exersata
şi adaptată la particularităţile indivizilor cu care avem de-a
face. Există însă câteva principii şi trucuri, de
care
trebuie neapărat să ţinem seama, şi pe care este necesar să le
inculcăm în mintea şi „practica” celor cu
care lucrăm.
Astfel: -
trebuie să-i facem să se
gândească la (şi să invoce) în permanenta,
beneficiile pe
care le vor
obţine,
după (sau prin) practicarea permanentă a exerciţiului fizic. Mai
precis, să nu ne mulţumim cu faptul că la prima
întâlnire,
le-am spus despre aceste beneficii, sau că, periodic, li le
reamintim; trebuie să reuşim să-i facem să-şi spună ei
înşişi, să-şi repete, cel puţin odată pe zi, cu atentie,
convingere şi concentrare (aşa cum îşi spune rugaciunea un
credincios), aceste beneficii;
-
la început să
alegem pentru ei numai exerciţiile şi activităţile care le plac, iar
dacă acest lucru nu este
posibil, să-i
facem să le placă ceea ce le propunem;
-
să selectionam numai
exerciţii şi activităţi pe care ei le pot executa corect şi
în
siguranţă (deci să
nu
existe riscul de a se accidenta, şi să nu le fie frica, când
efectuează ce au de efectuat;
-
activităţile alese să
poată fi accesibile uşor, nu să trebuiască să meargă cine ştie
cât, pană ajung
la
locul unde-şi pot executa programul, sau să-i coste sume pe care
nu pot sau nu sunt dispuşi să le plătească.
Uneori
este necesară
găsirea unei
extramotivatii, cum ar fi: -
identificarea/găsirea
unui partener, cu care subiectul nostru să se
„potrivească” atât
în
ce priveşte programul de activităţi fizice, cât şi
în
ce priveşte alte lucruri şi preocupari;
-
găsirea unui mod de a
trece timpul mai uşor, în cursul prestării efortului fizic,
cum
ar fi ascultarea
muzicii
când alearga, urmărirea programului TV, când
execută
programul acasă, pe o scarita, bicicleta ergometrica, sau covor
rulant etc;
-
stabilirea unor tinte
(obiective), pe care dacă le atinge primeşte o
„recompensă”;
-
completarea acasă a
programului de la sala de fitness (adică să-i dăm un fel de
„teme”
pentru acasă).
Totodată
persoanele în cauză trebuie convinse să încerce să
se gândească la sedintele de efort ca la nişte evenimente
„pe care le aşteaptă” cu emotie pozitivă, şi să şi
le
marcheze/noteze într-un mod special în agenda,
încât
de fiecare dată când dă de ele, să li se declanşeze o
aşteptare plăcută. Foarte important este de asemenea să-i
învăţăm să-şi noteze în fise sau carneţele
exerciţiile şi numărul de repetari, şi să scoată în
evidenţă progresele pe care le face. Mai trebuie făcuţi să
înţeleagă că chiar atunci când
„performanţele” li
s-au plafonat, dar plafonarea este la un nivel corespunzător unui
anumit calificativ, organismul tot beneficiază de activitatea
fizică prestată. În sfârşit, nu trebuie să
precupeţim
nici un efort, în a-i face să nu accepte nici un fel de
întrerupere, nici când pleacă în
concediu, nici
când au deplasări, nici când vremea este
nefavorabilă.
20
octombrie 2006
|
| |
