Adesea
auzim spunându-ni-se - şi nu numai de către cei cu adevărat
bătrâni: „ sunt prea bătrân şi/sau
prea
slabit, pentru a face sport (mişcare)”. În
realitate însă
sunt foarte puţine cazuri (situaţii), în care cu adevărat
este recomandabil ca subiectul în cauză să evite orice tip de
efort. Datele rezultate în urma unor studii foarte ample,
efectuate pe mii şi zeci de mii de subiecti, urmăriţi ani în
şir, probează fără tăgadă că este mult mai dezavantajos, atât
pentru persoana în cauză cât si pentru familie şi
societate, să nu faci mişcare, decât să faci
asumându-ţi
chiar unele mici riscuri. Atât de mari sunt avantajele
practicării cu regularitate a exerciţiului fizic, în raport
cu
posibilele dezavantaje, încât în ţările
dezvoltate, cu deosebire în SUA, îşi face tot mai
mult
loc ideea că ar fi bine să se instituie un fel de reglementari,
care să stipuleze că optiunea de a adopta un stil activ de viaţă
nu mai poate rămâne un apanaj exclusiv al individului şi
că
trebuie să ai aprobare de la medic pentru a rămâne
sedentar.
Întâlnim
însă
şi alte cazuri, în care bătrânii spun că, de fapt,
ei
nu ar refuza să facă anumite exerciţii, ba chiar s-au gândit
la aşaceva, dar că medicul nu-i încurajează sau, şi mai
rău, le interzice. Ceea ce nu este neadevărat, mai ales în
ţara noastră, unde medicii nu au nici un fel de cunoştinţe despre
beneficiile exerciţiului fizic şi, mai ales, despre criteriile de
prescriere a acestuia, în funcţie de particularităţile
fiecărui „pacient”. În aceste condiţii,
poate mai mult
decât în alte ţări, specialiştii noştri
în
„sport” trebuie să fie foarte bine pregătiţi,
încât
să suplineasca şi ceea ce ar trebui să facă doctorul de
familie, ba mai mult, să-i poată contracara „sfaturile de a
se
feri de efort fizic”, pe care de regulă acesta li le dă
asiguratilor lui.
O dilema pe care trebuie să
o clarificăm în acest context, este în ce măsură
bolile
cronice reprezintă o barieră reală şi peste care nu se poate
trece, în intenţia noastră de a-i face pe câţi mai
mulţi dintre vârstnici să acceadă la beneficiile
exerciţiului fizic. Se ştie că bolile cronice nu pot fi vindecate,
dar este sigur că, în majoritatea cazurilor, în mod
normal pot fi tinute sub control cu tratamente şi alte masuri,
zeci de ani. Ele sunt destul de frecvent întâlnite
la
vârstnici şi includ diabetul, bolile cardiovasculare (cum ar
fi hipertensiunea arteriala), artritele, dislipidemiile etc.
Multă vreme se
contraindica
orice fel
de efort fizic la vârstnicii cu anumite boli cronice, dar
în
ultimele decenii cercetările au arătat că la majoritatea
vârstnicilor cu boli cronice nu este contraindicat total
efortul,
ci cel mult anumite tipuri şi intensităţi de efort. În
plus, dacă efortul este introdus şi prestat sub control, el poate
face bine chiar pe linia bolii (sau bolilor) cronice pe care o (le)
are respectivul individ.
S-a dovedit că chiar
şi cei
cu
insuficienta cardiaca congestivă şi cu aritmii cardiace, pot
face şi beneficiază de anumite exerciţii fizice. Cu condiţia ca
respectivii să se afle într-o fază stabilă a bolii şi să
fie frecvent văzuţi de medic, iar programul să fie foarte strict
individualizat.
Altă boală
cronică
foarte
frecventă şi care face ravagii atât în sănătatea
indivizilor cât şi în bugetul asigurărilor, este
diabetul
zaharat de tip II, sau diabetul insulino- independent (
diabetul care nu necesită administrarea de insulină). S-a
descoperit că exerciţiul fizic introdus măcar la vârsta
adultă, împiedică sau amână instalarea acestei
boli.
Dar chiar şi după instalare, introducerea unui program de exerciţii
fizice face să scadă glicemia, să se reducă nevoia de
medicamente şi, foarte important, să împiedice apariţia
complicatiilor.
