Leziunile
posttraumatice
ale ligamentului încrucişat anterior-evaluare prin rezonanţă
magnetică - rezumat - Scopul
lucrării
Scopul
acestui studiu a fost stabilirea sensibilităţii, specificităţii şi
acurateţei rezonanţei magnetice ca metodă de diagnostic a leziunilor
posttraumatice ale ligamentului încrucişat anterior,
luând
ca metodă standard de referinţă artroscopia.
Material
şi metodă
În perioada februarie 2002 - august 2003 au fost investigaţi
prin
rezonanţă magnetică un număr de 1023 pacienţi cu patologie la nivelul
genunchiului. În acest studiu retrospectiv au fost incluşi
136
pacienţi cu traumatisme de genunchi, 27 bărbaţi şi 14 femei, cu
vârste cuprinse între 13 şi 74 ani (cu media de
vârstă 35 de ani +/- 14) a căror examinare RM a fost urmată
de
intervenţie artroscopică. Rezultatele RM au fost comparate ulterior cu
rezultatele artroscopice, considerate
“gold-standard”.
Protocolul de examinare RM de rutină al genunchiului utilizat
în
departamentul nostru constă din 5 secvenţe: sagital proton-density (PD)
şi short-time inversion recovery (STIR), coronal T1 şi STIR, axial STIR.
Rezultate
În urma examenului RM s-au evidenţiat leziuni de ligament
încrucisat anterior la un număr de 24 pacienţi (58,53%).
Dintre
acestea, 21 au fost confirmate artroscopic. Un număr de 4 pacienţi
(9,75%) au avut leziune de LIA descoperită artroscopic şi
nediagnosticată RM. 13 pacienţi (31,70%) au avut un aspect normal RM şi
artroscopic. În urma
acestor rezultate
sensibilitatea, specificitatea şi acurateţea rezonanţei magnetice
în detectarea leziunilor ligamentului încrucisat
anterior
au avut urmatoarele valori: SE=84%, SP=81,25%, AC=82,92%.
Concluzii
Rezonanţa
magnetică reprezintă o metodă de diagnostic cu o sensibilitate,
specificitate şi acurateţe crescute în detectarea leziunilor
posttraumatice ale LIA, ceea ce face din aceasta o metodă utilă şi
necesară în planificarea intervenţiei artroscopice.
Abrevieri: RM=rezonanţă
magnetică LIA=ligament încrucişat anterior LIP=ligament
încrucişat posterior MI=menisc intern ME=menisc
extern
Cuvinte cheie: rezonanţă
magnetică, ligament încrucişat anterior, traumatism
Bibliografie
1. April E.W.
“Anatomy” 2nd edition . Williams & Wilkins
1990: 372-373 2.
Vincken P.W.J., Ter Braak B.P.M., Var Erkell A.R., De Rooy T.P.W.,
Mallens W.M.C., Post W., Bloem J.L. “Effectivness of MR
Imaging
in selection of Pacients for Artroscopy of Knee” Radiology
2002;223:739-746 3. Resnick D.,
Kang H.S. “Internal derangements of
joints”. W.B.Saunders Company 1997: 555-787 4.
Resnick D. “Diagnosis of Bone and Joint Disorders”.
4th edition W.B.Saunders Company 2002 : 3244-3258 5.
Cotton A., Delfaut E., Demondion X. et al. ”MR Imaging of the
Knee at 0,2 and 1,5T: Correlation with surgery” Am J
Roentgenol
2000; 174(4):1093-1097
Articol
integral Leziunile
posttraumatice
ale ligamentului incrucisat anterior-evaluare prin rezonanta
magnetica
N.
Bolog,
Angelica Mangrău, G.Dinu, Irinel Oancea, Gh.Popescu, V.Silivestru Spitalul Clinic de Urgenţă
Bucureşti publicat
pe MedicinaSportiva.Ro - 14 iulie 2009
|