Postură înseamnă poziţia corpului, modul în care o persoană stă şi poate fi apreciată printr-un examen somatoscopic.
Examenul somatoscopic este o metodă clinică de evaluare a posturii şi a dezvoltării fizice, care se realizează, cel mai frecvent, concomitent cu examenul clinic al aparatelor şi sistemelor şi care constă în vizualizarea subiectului în vederea aprecierii armoniei de dezvoltare globală şi segmentară a acestuia. Concomitent se poate compara subiectul cu biotipul somatic al sportului sau al probei. Această metodă este cu atât mai fiabilă cu cât se efectuează în aceleaşi condiţii pentru fiecare din cei testaţi, rezultând astfel o curbă de apreciere a dezvoltării. Prin repetarea examinării din 6 în 6 luni se pot pune în evidenţă şi eventualele deficienţe fizice ale pacientul/sportivului respectiv care fie că nu au fost depistate la examenele anterioare, fie s-au agravat prin practicarea antrenamentelor, fie sunt rezultatul unui efort fizic incorect dozat.

 În vederea realizării unui examen corect şi obiectiv este indicat ca acesta să se desfăşoare la cadrul antropometric, în condiţii de luminozitate bună, la o temperatură de minim 21-22°C în cabinet; subiectul trebuie să se dezbrace şi să fie desculţ pentru a putea fi analizat din faţă, din profil şi din spate, static sau în dinamică.
 Datele care se obţin în urma somatoscopiei se pot corobora cu cele obţinute prin fotografiere sau la examenul radiologic, ultimele două metode fiind de elecţie, în situaţiile clinice limită, şi nu în situaţii de rutină.

În urma examenului somatoscopic este posibilă stabilirea:

• ţinutei sau atitudinii subiectului;
• stării globale de nutriţie;
• dezvoltării musculaturii sportivului sub aspectul: formei, volumului, dispoziţiei, simetriei;
• prezenţei şi modului în care este repartizat ţesutul adipos;
• eventualelor deficienţe fizice.

Somatoscopia, ca de altfel întreg examenul dezvoltării fizice, analizează:

• poziţia capului: corectă, înclinată anterior sau lateral;
• poziţia umerilor, a claviculelor şi a omoplaţilor: înclinare, asimetrie, proiectare;
• poziţia coloanei vertebrale: aspectul fiziologic al curburilor;
• forma toracelui: simetric, cilindric, conic, cu baze evazate, eventuala prezenţă a sechelelor rahitice;
• abdomenul: formă, tonus, volum, adipozitate;
• bazinul: aspect general, simetria;
• membrele inferioare: forma genunchilor şi modul în care se realizează articularea oaselor la acest nivel, aspectul general al segmentelor membrelor inferioare;
• piciorul: addus, abdus, dimensiunea bolţii plantare.

Poziţia corectă rezultă prin colaborarea întregului sistem mio-osteo-articular şi nervos, influenţând într-o mare măsură şi starea psihică.
Postura se poate aprecia şi prin examinarea subiectul la cadrul antropometric (un cadru de metal care prezintă fire de aţă aşezate din 5 în 5 centimetri, pe orizontală şi pe verticală).
Aprecierea poziţiei corecte a corpului precum şi a dezvoltării armonioase este necesar a fi realizată din 3 unghiuri diferite: faţă, profil, spate.
Reperele pe care le urmărim la examinarea din faţă sunt, de sus în jos:

• frunte
• piramidă nazală
• menton (mijlocul bărbiei)
• mijlocul sternului
• linia albă a abdomenului (linie unde cei doi muşchi drepţi ai abdomenului se unesc)
• mijlocul simfizei pubiene
• spaţiul dintre cei doi genunchi
• spaţiul dintre cele două glezne.

Reperele pe care le urmărim la examinarea din spate sunt, de sus în jos:

• mijlocul capului
• apofizele spinoase ale vertebrelor coloanei vertebrale
• pliul interfesier
• spaţiul dintre cei doi genunchi
• spaţiul dintre cele două glezne.

Poziţia corectă, neforţată a corpului se caracterizează printr-o poziţie dreaptă, din profil:

• a capului şi a gâtului aflate pe aceeaşi verticală, care trece posterior de apofiza mastoidiană,
• posterior faţă de vertebrele cervicale,
• intersectează vertebra a VII-a cervicală,
• trece anterior de vertebrele dorsale,
• posterior în regiunea lombară,
• străbate joncţiunea lombosacrată,
• trece prin faţa articulaţiei genunchiului,
• atinge solul în dreptul tarsului anterior.

Faţă de linia imaginară pe care o obţinem prin urmărirea punctelor descrise la fiecare dintre poziţii putem aprecia gradul de dezvoltare precum şi deficienţele.
Postura precum şi poziţia corectă a segmentelor poate fi apreciată nu numai prin examen somatoscopic ci şi printr-o analiză în timpul mersului sau în timpul adoptării poziţiilor din timpul condusului, şezutului pe scaun, poziţia adoptată la lucru. Se poate întâmpla ca în cadrul examinării statice să nu descoperim aspecte relevante sau care să nu poată explica anumite dureri şi atunci devine extrem de utilă examinarea în timpul mersului: de ex. o modalitate incorectă de a călca poate genera dureri la nivelul coloanei vertebrale.

Zilele trecute m-a sunat cineva care dorea să-i spun ce să facă pentru că avea o durere de spate care nu mai trecea, deşi urmase un tratament medicamentos şi fizio-terapeutic.
Am invitat pacientul la cabinet. Iniţial a insistat pentru o consultaţie prin telefon apoi a acceptat să vină la cabinet. A fost surprins când l-am invitat să meargă puţin pentru a putea să-i analizez mersul. A fost pur şi simplu surprins când l-am invitat să de dezbrace pentru a putea să-l examinez. Şi surpriză! Consultaţia medicală şi testările aferente au pus în evidenţă o inegalitate a membrelor inferioare pentru care este evident că tratamentul pe care îl urma nu avea cum să fie eficient.
Ceea ce ar fi util de reţinut din mica întâmplare ar fi:

• consultaţia medicală prin internet poate să fie numai orientativă şi în nici un caz nu poate să se substituie consultaţiei medicale clasice
• stabilirea unui diagnostic corect se poate face numai examinând pacientul/pacienta dezbrăcat/dezbrăcată – este evidentă excepţia reprezentată de stomatologie, ORL, oftalmologie şi alte discipline medicale de acelaşi fel
• adresabilitatea către medic trebuie să rămână prima opţiune în caz de durere – a merge la farmacie şi a solicita „ceva bun pentru durere” nu reprezintă o soluţie: uneori se poate ca farmacista „să nimerească” alteori nu – nu este de competenţa ei de a prescrie medicamente ci, numai de a le elibera.

publicat pe MedicinaSportiva.Ro: 7 septembrie 2010