Sportivii obţin rezultate incredibile, rezultate care în urmă cu câţiva ani nu erau de conceput. În spatele unor astfel de rezultate sunt sportivul şi antrenorul. Uneori, poate fi implicat şi medicul, maseurul, preparatorul fizic. Extrem de rar un psiholog, şi mai rar un coach profesionist. Tocmai datorită evoluţiei pe care o cunoaşte sportul se impun şi noi mijloace de pregătire specifică, fizică şi mentală.
 Pornind de la aceste premize am dezvoltat un concept larg „Program de gândire performantă” care include şi ceea ce înseamnă „pregătirea psihologică de concurs”. Programul are 3 direcţii distincte, dar care se împletesc. Astfel:

1.Un aspect se referă la formarea abilităţilor mentale de bază:

• autocunoaştere,
• motivare,
• concentrare,
• dezvoltarea atenţiei şi a percepţiei generale,
• controlul gândurilor, a emoţiilor şi a senzaţiilor,
• time management,
• tehnici de relaxare şi energizare,
• dezvoltarea imaginii de sine,
• dezvoltarea atitudinii de învingător.

2.Al doilea aspect se referă la:

• dezvoltarea capacităţii de a comunica cu sine şi cu cei din jur,
• pregătirea biologică de concurs,
• învăţarea mijloacelor de refacere pe care le poate folosi,
• noţiuni de nutriţie corespunzătoare şi particulare sportului practicat.

3.A treia direcţie are la bază Coaching-ului, aşa cum este el definit de ICF – International Coaching Federation:

• stabilirea ţelului final şi a obiectivelor intermediare
• analizarea realităţii
• evaluarea opţiunilor
• acordarea celor de mai sus cu voinţa personală şi nu a celor din jur (antrenor, părinţi, conducători de club, etc.)
• stabilirea planului/planurilor de acţiune şi a căilor de aplicare.

 Elaborarea acestui concept a pornit de la ideea că este important „să înveţi pe cineva să pescuiască, nu să-i oferi peştele , gata prins” adică, este un program care nu oferă reţete prefabricate care se poate să funcţioneze să nu, ci este un program care se aplică diferenţiat fiecărui participant sau grup de participanţi. Nu cred că formulări de tipul „10 paşi simpli pentru….” sau „6 măsuri eficiente pentru…..” sau „ Cum să ne păstrăm concentrarea în timpul meciului” sau „Cum să-mi înving emoţiile în meciul cu ….” sau „Dobândirea încrederii în sine în 7 paşi simpli” pot fi general aplicabile şi valabile. Ştiu că tendinţa este de a rezolva cât mai multe dintre probleme prin internet numai că sunt lucruri sau situaţii care chiar nu pot fi soluţionate pe această cale. Asta nu înseamnă că nu se poate folosi comunicarea prin internat – da, poate fi utilă numai după ce au fost puse bazele şi s-au stabilizat procesele se gândire.
 Cei care doresc să ajungă sportivi de top, ar fi necesar să înţeleagă că procesele mentale, ca şi corpul fizic, necesită mult antrenament şi multă răbdare pentru a fi modelate pe măsura dorinţelor noastre. Există tehnici care sunt mai rapide şi care se pot aplica imediat şi pe care le folosesc tocmai pentru a oferi încredere celui cu care lucrez, dar în acelaşi timp sunt tehnici care necesită timp pentru a fi aplicate eficient. Noi, oamenii, putem să învăţam un lucru nou în 2 luni de zile numai că este nevoie de minim 6 săptămâni pentru a consolida ceea ce am învăţat şi în acest timp este necesar să repetăm sistematic ceea ce am învăţat fără să schimbăm ceva sau fără a sări o zi de repetare! Numai aşa se pot obţine rezultate predictibile şi sigure.
 O altă barieră, poate cea mai de temut este „dialogul intern” adică, ceea ce ne spunem mereu, mereu singuri. Pentru specialiştii în psihologie, în motivaţie sportivă aceasta este una dintre marile provocări: stoparea (ideal) sau reformularea dialogului intern şi transformarea în forme mai puţin „toxice” pentru persoana respectivă. Cu alte cuvinte, este incredibil cât de mult rău ne putem face singuri! Suntem mult mai periculoşi pentru noi decât orice şi oricine din jurul nostru dacă modul în care gândim şi limbajul pe care îl folosim faţă de noi înşine nu este unul adecvat. Am convingerea că astfel de lucruri ar trebui să fie predate elevilor, încă din şcoală….dacă şi profesorii ar cunoaşte aceste aspecte, la rândul lor.  Concret: când vorbim despre dialog intern am în vedere două aspecte distincte: unul legat de limbajul pe care îl foloseşte cineva când îşi vorbeşte, de fapt de cuvintele folosite şi al doilea lucru, are legătură cu credinţele şi valorile pe care le exprimă cel/cea ce vorbeşte cu sine. Cele două se întreţin reciproc şi se ajunge într-un fel de cerc vicios: starea ne influenţează reacţiile, reacţiile devin obiceiuri, obiceiurile şi comportamentele ne conduc viaţa, şi ciclul este reluat. Fiecare dintre noi are momente când vorbeşte cu propria persoana, când analizează ceea ce a făcut, ce vrea să facă în continuare, ce ne-a zis cutare, ce ni s-a părut că am văzut….Limbajul pe care îl folosim ne ajută să comunicăm cu cei din jur şi în egală măsură şi cu noi. Wendell C. Johnson spunea că „Majoritatea lumilor pe care reuşim să le stocăm în minte sunt lumi de cuvinte”.
Am să dau un exemplu din practica mea, evident fără a folosi numele celui/celei de la care am auzit formulările. Înaintea meciurilor importante sau cu sportivi mai valoroşi sunt sportivi care îşi spun ceva de genul:
„Nu pot să mă relaxez înaintea meciului. Mereu mi se întâmplă acest lucru !”
Aparent este expresia unei emotivităţi, a unei „frici” faţă de adversar, dar dacă ar fi să analizăm puţin mesajul, ceea ce are în spatele lui ar fi ceva de genul: Eu nu pot ! adică, EU chiar NU POT - este o problemă de unde cade accentul în propoziţie – când sportivul îşi spune aşa ceva se gândeşte la faptul că ar vrea să se relaxeze şi că acest lucru nu-i reuşeşte. Ceea ce transmite el subconştientului este un cu totul alt mesaj – acela că EL, SPORTIVUL NU POATE ! Paradoxal ! Şi cum subconştientul este o parte „foarte ascultătoare” a creierului nostru reţine mesajul că NU POATE şi nici nu face nimic ca să-l mobilizeze, doar conştientul ia trimis mesajul că NU POATE! Faptul că acest lucru s-a repetat - de mai multe ori sportivul a avut emoţii înaintea unui meci, de mai multe ori s-a întâmplat să întâlnească un adversar mai puternic sau mai bine pregătit şi a pierdut, de mai multe ori a existat toată succesiunea de gândire sau măcar părţi din ea, deci acest fapt a condus la asocierea unui gând de tipul: emoţii – încordare - pierd – mereu se întâmplă – acesta sunt şi nu pot schimba nimic! „Mereu mi se întâmplă…” este ca un fel de profeţie autoîmplinită – ştiam eu că aşa mi se va întâmpla. Şi astfel se intră într-o buclă care se autoîntreţine. Şi dacă după un prim eşec, sau după al doilea, al n-lea mai vine şi cineva din anturaj şi mai spune ceva de genul: „Ce folos atâta pregătire dacă atunci când trebuie nu eşti în stare să te concentrezi!” sau „Uite cutare l-a bătut şi nu ai fost în stare să faci şi tu acest lucru!” situaţia devine şi mai serioasă: după ce sportivul crede că nu poate, că nu este în stare mai vine şi antrenorul şi îi întăreşte convingerile şi astfel, pornind de la limbajul folosit se ajunge la credinţe şi valori (Nu eşti în stare! Nu eşti capabil! Nu ai valoare dacă nu o demonstrezi! etc.) şi acestea sunt întărite în sens negativ. Aceasta este o adevărată cascadă de gânduri care poate să-l ducă pe sportiv într-o cu totul altă zonă decât cea pe care şi-o doreşte.  Tocmai pentru a evita astfel de situaţii îi învăţ pe cei cu care lucrez care sunt capcanele propriului limbaj şi cum pot fi ele evitate. Ca să revin la exemplul pe care l-am dat: în loc de „Nu pot să mă relaxez înaintea meciului. Mereu mi se întâmplă acest lucru !” ar fi fost mult mai simplu dacă sportivul ar fi folosit o altă succesiune de gânduri de tipul: Doresc să mă relaxez! sau Am nevoie să mă relaxez înaintea acestui meci! Când sunt relaxat mereu am rezultate bune! Când am pierdut a fost o excepţie, eu ştiu cum mă pregătesc şi ştiu că mă pot mobiliza! Astăzi este o altă zi, deci pot obţine un alt rezultat! Le pot arăta cât sunt de bun! Şi seria poate continua…..a nu se înţelege că cineva trebuie să le folosească pe toate, nu este suficientă una dintre formulările pe care le-am amintit.

publicat pe MedicinaSportiva.Ro: 6 septembrie 2010