Creşterea capacităţii de lucru a organismului, care reprezintă unul din
scopurile principale ale antrenamentului nu este altceva
decât o
luptă continuă dusă pentru a întârzia apariţia
oboselii.
Starea de oboseală exprimă o reacţie fiziologică de inhibiţie de
protecţie la nivelul sistemului nervos central, care urmează logic şi
legic unei activităţi psihofizice. Această formă de oboseală este o
stare de disconfort fiziologic care este combătută de organism, care
încearcă, şi de cele mai multe ori reuşeşte, să se refacă pe
cale
naturală, spontan. Numai că, în sportul de performanţă,
această
refacere, pe căile naturale, de care dispune organismul, nu este
în totdeauna suficientă şi atunci prin disproporţia creată
în raportul refacere/intensitate a antrenamentului se ajunge
la
oboseală patologică, cu mult mai greu de tratat şi care cert ţine
sportivul departe de circuitul competiţional.
Oboseala
îndeplineşte un rol de apărător al organismului contra
exceselor
de efort. Aceasta nu înseamnă că efortul trebuie oprit la
primele
semne de oboseală. Se spune, pe drept cuvânt, că te antrenezi
contra oboselii obosind (M. Georgescu). Ca atare împingerea
efortului până la instalarea oboselii este o condiţie
necesară a
creşterii capacităţii de muncă a organismului, în general, şi
a
antrenamentului pentru dezvoltarea rezistenţei în special.
Fenomenele de oboseală se pot instala relativ repede, deoarece
capacitatea de performanţă biologică depinde de mai mulţi factori
printre care: rezervele energetice ale musculaturii; intergrarea
funcţiilor neuro-musculare şi psihice; natura, durata, intensitatea
efortului fizic; mediul în care se desfăşoară antrenamentele;
starea de sănătate; stres-ul competiţional; motivaţia. Este lesne de
înţeles, după această enumerare succinctă, că orice
perturbare la
nivelul unuia dintre aceşti factori precum şi necorectarea imediată pot
conduce foarte uşor spre starea de oboseală patologică.
Punctul mort sau
faza critică
reprezintă o formă specială de oboseală care apare în timpul
eforturilor sportive cu durată mai mare de 1 minut.
Denumirea
de fază critică porneşte de la considerentul că întreg
complexul
de fenomene care caracterizează această formă de oboseală nu durează un
singur moment şi nu apare într-un singur punct al efortului.
Această formă de oboseală se deosebeşte clar de cea fiziologică care
este rapid recuperabilă după încetarea efortului fizic.
Punctul mort reprezintă o diminuare a capacităţii de efort în
urma unui exces de activitate, fiind însoţită de senzaţii
neplăcute ca urmare a acomodării insuficiente a funcţiilor organismului
la condiţiile de lucru şi nu de scăderea capacităţii funcţionale.
Factorii favorizanţi ai instalării punctului mort:- caracteristici
individuale;
- gradul de antrenament, fiind factor
determinant în instalarea fazei critice; frecvenţa este mai
mare la neantrenaţi;
- respectarea
fazei de pregătire; “încălzirea” este
fundamentală
în evitarea instalării sau a amplificării fenomenelor ce
caracterizează punctul mort;
- intensitatea efortului.
Simptomatologia fazei critice
- semnele
respiratorii domină tabloul clinic: respiraţie superficială, tahipnee
cu dispnee, respiraţie bucală;
- semne
psihice: acută senzaţie de oboseală, stare de astenie generală; această
categorie de semne se însoţeşte cel mai frecvent de tulburări
senzoriale, acufene, obnubilare, cu sau fără pierderea cunoştiinţei,
abandon;
- semne cardiovasculare: tahicardie,
creşterea tensiunii sistolice, senzaţie de palpitaţii, buze şi
extremităţi cianotice.
Dacă efortul este întrerupt, fenomenele care caracterizează
punctul mort dispar şi sportivul intră într-o fază nouă,
“a
doua respiraţie”.
continuare
... → Oboseala
locală, muscularăpublicat
pe MedicinaSportiva.Ro: 21 decembrie 2009
