STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR

   Importanţa medicinei sportive în sportul de performanţă a crescut semnificativ în ultimii ani datorită introducerii unor baterii noi de testare a capacităţii de efort. Angajarea atât a eforturilor medicale tot mai mari precum şi responsabilităţile ce decurg dintr-o asfel de activitate impun şi conduite tot mai nuanţate faţă de problematica stării de sănătate, din ce in ce mai polimorfă, pe care le ridică sportivi. Creşterea ponderii acestei ramuri medicale este motivată de evoluţia datelor ştiintifice acumulate în acest domeniu şi de potenţialele implicaţii nefaste pentru sănătatea practicanţilor de sport supuşi, uneori, la programe neadecvate fiziologicului

   Stadiul actual al cunoştiintelor relevă urmatoarele aspecte:

• stresul fizic cronic deprimă puterea fagocitară şi bactericidă a neutrofilelor circulante; unul dintre substratele acestui efect este scăderea abilităţii de a produce compuşi bactericizi (H₂O₂ , HOCL şi alti derivaţi activi ai oxigenului) în urma stimulării (9, 13);
• efortul acut afectează major parametrii hematologici: formula leucocitară postefort evidenţiază o leucocitoză pe seama neutrofilelor (ca rezultat al demarginalizării din ţesutul endotelial sub acţiunea catecolaminelor biogene) (20,23), monocitelor (produsă prin creşterea nivelului prostaglandinelor) (22,24), eozinofilelor concomitent cu o limfopenie pe limfocitul T ( CD 4+ )(8,15,25,30)þ cu procent de limfocite B ( CD 20+) uşor crescut. Substratul acestui fenomen pare a fi cu mult mai profund decît simpla demarginalizare a neutrofilelor, presupunîndu-se a fi interferate mecanismele intime ale traficului şi homingului limfocitar;
• efortul fizic în majoritatea variantelor sale induce scăderi ale concentraţiei proteinelor serice, nivelul scăzut al fracţiunii albuminice fiind corelat cu modificarea raportului A/G (10,19);
• perturbările imunologice induse de efort afectează şi turn - overul fiziologic al complementului seric. Astfel, creşterea nivelului complementului şi al produşilor săi de clivaj ( C3 şi C4 ) constituindu-se în dovezi pentru activarea sistemului C indusă de efort (2,19);
• efortul afectează şi nivelele de imunoglobuline plasmatice care scad semnificativ postexerciţiu în special pe seama pool-urilor IgG şi IgA concomitent cu menţinerea sau scăderea uşoară a IgM (20,22).

  Dacă aceste date prezentate sunt unanime în studiile diverşilor autori nu acelaşi lucru se poate afirma despre comportamentul limfocitelor natural killer (limfocitele NK). Celulele NK intervin în procesele imune mediate celular, având multiple roluri fiziologice între care pe cel de control al proliferărilor celulare, controlul diferenţierii limfocitelor T helper, eliminarea directă a unor categorii celulare transformate ( neoplazice sau infectate viral). Fenotipic celulele NK sunt celule de dimensiuni mari (15 microni diametru) şi care reprezintă 5-15% din populaţa de leucocite circulante. În mod curent aceste celule sunt identificate prin pozitivitatea pentru markeri membranari de tipul CD56, CD16 şi prin absenţa CD3 (marker T) de pe suprafaţă. Funcţional, acţiunea lor litică se manifestă asupra unor celule tumorale sau a celor infectate viral. Unele din celulele NK sunt dotate cu receptori care reacţionează cu fragmentul Fc al imunoglobulinelor G pe care se fixează şi asfel îşi realizează acţiunea de citotoxicitate mediată celular anticorp-dependentă (ADCC). Funcţionabilitatea compartimentului NK în organism este esenţială supravieţuirii, deficienţele acestei populaţii fiind corelată cu patologii virale şi neoplazice grave.
    Susceptibilitatea variabilă a funcţiei NK la modularea din efortul fizic, aşa după cum apare din literatură, poate fi explicată prin varietatea modelelelor de studiu: compararea între sporturi opuse ca şi caracter de pregătire, prin utilizarea de eforturi unidirecţionale, prin observarea unei anumite perioade de pregătire şi nu a unui ciclu de antrenament ( perioada pre-, post- şi competiţională). Astfel, o categorie de studii nu relevă modificări semnificative ale activitaăţi NK analizând sportivii pe durate variabile de timp ( 4 - 8 săptămăni) ce desfasurau un efort mediu spre maxim (22).
   Pe de altă parte, numeroase alte studii demonstrează scăderea semnificativă a valorilor NK după eforturile de intensitate sugerând că această imunosupresie ar fi produsă în mod principal prin intermediul prostaglandinelor (28) şi / sau asociată cu o scădere în plasmă a glutaminei (19). Aceeaşi autori atrag atenţia că efectele depresoare pe LT, IL, NK nu se înregistrează numai imediat după efort ele fiind decelabile pe perioade îndelungate de timp.(Nieman DC, Pedersen BK, Shephard RJ ). Pe acest aspect se bazează şi teoria “ open - window” (4) care încearcă să explice suscebilitatea crescută la infecţii, dezvoltarea unor tumori, boli autoimune, rezistenţă minimă la HIV a celor care practică antrenamente fizice repetate şi foarte aproape de intensitatea de 95- 99%. Surprinzătoare în acest context sunt acele studii care susţin că efortul de intensitate mare ar produce creşteri ale valorilor NK (16).
   În cazul eforturilor fizice moderate sau în situaţiile folosirii steroizilor (5) se înregistrează creşteri semnificative ale activităţii citolitice a NK , ale CD4. Mai mult , se sugerează ideea practicării de eforturi moderate ca potenţial încetinitoare ale evoluţiei HIV-1 sau ca factor de inhibiţie a tumorilor (prin stimularea demarginalizării complexului monocite /macrofage).(23).

continuare ...   →   ORGANIZAREA  STUDIULUI

publicat pe MedicinaSportiva.Ro: 7 februarie 2010