Pentru susţinerea efortului sportiv, ca o condiţie de bază, este obligatorie asigurarea necesarului de oxigen al muşchilor în contracţie şi pe cât posibil eliminarea în regim rapid a bioxidului de carbon. Hematoza împreună cu contractilitatea miocardică sunt cele două suporturi organice pentru sportiv.
  În vederea acoperirii schimburilor gazoase este obligatorie, nu în primul rând dimensiunea mare a cutiei toracică, ci o elasticitate pulmonară cât mai mare. De fapt, unul dintre indicii de predicţie de performanţă este considerat şi elasticitatea pulmonară.
  Pornind de la aceste date generale am măsurat la sportivii incluşi în cercetare valorile perimetrelor toracice. Din diferenţa dintre perimetrul maxim în inspir şi cel maxim în expir am calculat valorile elasticităţii pulmonare care pot fi considerate ca bune - foarte bune şi sunt prezentate în tabelul 1 şi figura 1:

Legendă: pe ordonată sunt înregistrate valorile în centrimetri ale elasticităţii pulmonare; testarea I, II, III reprezintă cele trei momente în care s-au înregistrat valorile.

   Se remarcă valorile foarte bune ale celor de la judo comparativ cu lotul martor. Aspectul poate fi explicat, pe de o parte, de tipul de sport - cu torace blocat care dezvoltă cu mult mai mult capacitatea vitală, iar pe de altă parte fiind un sport simetric, de forţă dezvoltă armonios şi musculatura toracică accesorie.
   Efectele fumatului asupra aparatului respirator sunt reflectate indiscutabil de valorile înregistrate la lotul martor: 4 din cei 10 erau fumători moderaţi (în medie 7-8 ţigări declarate/zi) ceea ce a scăzut mult media elasticităţii. La judo numai sportivul cu valori de 6,5 cm. fuma, în medie 5 ţigări/zi.

   În acest context Pate R.R. şi colab. 1995 au prezentat în studiile despre fumat o asociere negativă între obiceiul de a fuma şi participarea la activităţi fizice. În rândurile grupurilor selecţionate de sportivi de performanţă numărul fumătorilor descreşte proporţional cu creşterea intensităţii antrenamentului.
  Pentru cazurile de la atletism situaţia trebuie nuanţată. Doi dintre sportivi au prezentat în antecedente afecţiuni pulmonare cu posibilă cicatrizare defectuasă a barierei alveolocapilară. Un caz a prezentat abces pulmonar la 5 ani, după care a înregistrat repetate bronşite acute (în număr de 4 în 10 luni) ceea ce de fapt i-a determinat pe părinţi să-l îndrume spre antrenamente. Acest băiat a prezentat şi pe durata testărilor de douăori afecţiuni virale: viroză respiratorie formă traheo-bronşică şi herpes labial iar valorile elasticităţii pulmonare au fost la limita inferioară înregistrată la acest lot.
  Al doilea caz a prezentat o pneumonie de lob inferior drept la 9 ani şi viroză respiratorie formă traheo-bronşică, pe durata testelor. În ambele cazuri prezentate testele imunologice au relevat o importantă depresie postefort, şi care se menţine şi după repaus.
  Comparativ cu datele de laborator ale elasticităţii pulmonare care nu înregistrează valori foarte mari rezultatele sportive bune ale atleţilor de viteză pot fi explicate prin prisma caracteristicilor efortului desfăşurat: fiind vorba de un efort exploziv şi cu durată mică foarte mare parte din energia utilizată pe durata efectuării acestuia se bazează pe acumulările substratului energetic în musculatura de tip scheletic şi mai puţin pe consumul de oxigen din timpul efortului popriu-zis.
  Valorile superioare ale elasticităţii pulmonare au fost înregistrate la subgrupa de atleţi de la rezistenţă(8-9 cm.) ca o adaptare la cerinţele efortului practicat., predominant aerob cu intensă solicitare cardio-respiratorie.
  La lotul martor elasticitatea pulmonară a înregistrată a fost inferioară celor două loturi dar, superioară valorilor ce se admit ca fiind normale (3-4 cm.). Faptul este în concordaţă cu gradul de antrenament mai scăzut al acestor subiecţi, cu numărul mai mic de ore/săptămânale şi cu intensitatea efortului.
  Se poate considera că din punct de vedere al proceselor de creştere şi dezvoltare sportivii au un aspect simetric, armonios fără modificări ale segmentelor cum sunt posibil de diagnosticat, mai ales la sporturile asimetrice (de ex. scrima).
  Ca urmare a antrenamentelor corect conduse şi coordonate s-a remarcat o dezvoltare proporţională a cutiei toracice ceea ce creează premizele susţinerii efortului din antrenament. Sub influenţa acestuia s-a obţinut adaptarea (foarte bună la judo, bună la atletism, moderată la lotul martor) a aparatului respirator.
  În concordanţă cu aspectul somatometric al cutei toracice s-a înregistrat o elasticitate pulmonară cu valori optime.
  Problematica susţinerii efortului sportiv din punctul de vedere al aparatului respirator o considerăm deosebit de importantă în practică dacă se abordează din mai multe puncte de vedere. Realizarea unei elasticităţi pulmonare la parametri superiori asigură schimburile gazoase optime ceea ce pentru organism echivalează cu posibilitatea încărcării cu oxigen a hemoglobinei. Ca atare aportul de oxigen realizat pe cale sanguină la nivelul celulei nervoase poate creşte ceea ce reprezintă un important factor de menţine susţinută a proceselor cognitive, a celor de coordonare neuromusculară, a celor de reglare generală integratoare şi locală. Unul dintre factorii care sunt cel mai frecvent citaţi ca favorizanţi ai traumatologiei sportive este oboseala nervoasă centrală.
Acesta la rândul ei recunoaşte patru grupe mari de cauze:

• una reprezentată de hipoxie;
• cea de a doua determinată de acumularea de produşi toxici de degradare ciculanţi în sânge precum şi de acumulările de aminoacizi din sânge (leucină, valină, izoleucină, triptofan) rezultaţi din descompunerea proteinelor, în special la sporturile de forţă, şi epuizare a enzimei 5-hidrotriptamina;
• a treia cauză este generată de scăderea glicemiei, situaţie inerentă mai ales în sporturile de anduranţă, ştiut fiind consumul foarte mare de glucoză al celulei nervoase;
• a patra cauză o reprezintă stresul competiţional.

  Tot ca urmare a unei elasticităţi pulmonare corespunzătoare prin aportul de oxigen se realizează procese de creştere şi dezvoltare optime ale organismului.
  Schimburile de la nivelul barierei alveolocapilare au relevanţă demonstrată în anularea aşa denumitei datorii de oxigen care caracterizează toate formele de mişcare dar, în special pe cele anaerobe de durată foarte mică(atletismul viteză).
 Pornind de la aceste aspecte şi având în vedere că unul dintre punctele urmărite în testele din cadrul lucrării a fost simptomatologia subiectivă de oboseală ca expresie a unui posibil substrat imunologic am introdus, în colaborare cu sportivii, la sfârşitul antrenamentului suplimentar hiperventilaţia pulmonară. Nu este o noutate şi de altfel figurează ca mijloc de refacere imediată postefort, aspectul deosebit rezidă în durata de aplicare: hiperventilaţie până în momentul apariţiei senzaţiei de vertij, ca expresie a suprasaturării în oxigen a hemoglobinei.
  Inhibarea producerii de NO determină creşterea sensibilităţii la infecţii ceea ce face ca NO să aibă un important rol în apărarea mucoasei. Susceptibilitatea variabilă a funcţiei NK la modularea din efortul fizic, aşa după cum apare din literatură, poate fi explicată prin varietatea modelelor de studiu: compararea între sporturi opuse ca şi caracter de pregătire, prin utilizarea de eforturi unidirecţionale, prin observarea unei anumite perioade de pregătire şi nu a unui ciclu de antrenament (perioada pre-, post- şi competiţională). Astfel, o categorie de studii nu relevă modificări semnificative ale activităţi NK analizând sportivii pe durate variabile de timp (4-8 săptămâni) ce desfăşurau un efort mediu spre maxim (Pedersen B.K. şi colab. 1994).
  Pe de altă parte, numeroase alte studii demonstrează scăderea semnificativă a valorilor NK după eforturile de intensitate sugerând că această imunosupresie ar fi produsă în mod principal prin intermediul prostaglandinelor (Watson R.R. şi colab. 1986) şi/ sau asociată cu o scădere în plasmă a glutaminei (Newsholme E.A. 1994). Aceeaşi autori atrag atenţia asupra efectelor depresoare pe LT, IL, NK care nu se înregistrează numai imediat dupăefort ele fiind decelabile pe perioade îndelungate de timp. (Nieman D.C., Pedersen B.K., Shephard R.J.).


  Pe acest aspect se bazează şi teoria “ open - window” (Brines R.şi colab. 1996) care încearcă să explice susceptibilitatea crescută la infecţii, dezvoltarea unor tumori, boli autoimune, rezistenţă minimăla HIV a celor care practică antrenamente fizice repetate şi foarte aproape de intensitatea de 95- 97%. Mai mult , se sugerează ideea practicării de eforturi moderate ca potenţial încetinitoare ale evoluţiei HIV-1 sau ca factor de inhibiţie al tumorilor (prin stimularea demarginalizării complexului monocite /macrofage).(Pyne D.B. 1994).

a)După eforturile de intensitate crescută urmează o perioadă de minimă reactivitate din partea sistemului imun, imunosupresie care este o oportunitate pentru agenţi patogeni de a acţiona.
b)Conceptul curbei în “ forma literei J “ conform cărei riscul relativ al infecţiilor căilor respiratorii superioare este proporţional mai mare la cei care practică antrenamentele comparativ cu lotul de sedentari.

CONCLUZII

1.Procesele de creştere şi dezvoltare au condus formarea unei cavităţi toracice de aspect simetric, armonios fără modificări ale segmentelor componente.
2.Valorile elasticităţii pulmonare la judo au fost 8,5 cm, 8,7 cm (testarea a doua), 9,2 cm (testarea a treia). Valorile elasticităţii pulmonare la atleţi au fost 7,4 cm (la testarea primă şi la cea de a doua), 7,5 cm (testarea a treia).Valorile elasticităţii pulmonare la lotul martor au fost de 5,1 cm (la testarea primă şi la cea de a doua), 5,4 cm (testarea a treia).
3.Inhibarea producerii de NO determină creşterea sensibilităţii la infecţii.
4.Scăderea semnificativă a valorilor NK după eforturile de intensitate sugerând că imunosupresia ar fi produsă în mod principal prin intermediul prostaglandinelor şi/ sau asociată cu o scădere în plasmă  a glutaminei.

BIBLIOGRAFIE

1.ACSM position stand on osteoporosis and exercise: American College of Sports Medicine. Med Sci Sports Exerc. 1995; 27:1-7.
2.Booher M. J., Thibodeau A.Gary, Athletic injury assessment, Mosby - Year Book, Inc., 1994
3.Drăgan I şi col., Medicina Sportivăaplicată, Ed. Editis, Bucureşti, 1994
4.Fătu C-tin, Doina Lucia Frîncu, Fătu C-tin, Anatomia clinicăa trunchiului, Apollonia, Iaşi, 1996
5.Ifrim Mircea, Niculescu Ghe., Compendiu de Anatomie, Editura Medicală, Bucureşti, 1988
6.Nieman DC; Henson DA; Sampson CS; Herring JL; Suttles J; Conley M; Stone MH; Butterworth DE; Davis JM.The acute immune response to exhaustive resistance exercise. Int J Sports Med, 16: 5, 1995 Jul, 322-8
7.Pate RR, Pratt M, Blair SN, Haskell WL, Macera CA, Bouchard C, Buchner D, Ettinger W, Heath GW, King AC, et al. Physical activity and public health: a recommendation from the Centers for Disease Control and Prevention and the American College of Sports Medicine. JAMA. 1995;273:402-407.
8.Pedersen BK; Bruunsgaard H.How physical exercise influences the establishment of infections. Sports Med, 19: 6, 1995 Jun, 393-400.
9.Saragea M. (sub redacţia), Fiziopatologie Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1982
10.Shephard RJ; Verde TJ; Thomas SG; Shek P Physical activity and the immune system. Can J Sport Sci, 16: 3, 1991 Sep, 169-85.
11.Teodorescu Exarcu I., Badiu G. Fiziologie, Ed. Medicală,1993.


publicat pe MedicinaSportiva.Ro: 7 februarie 2010