Mobilitatea articulaţiilor coloanei vertebrale reprezintă, fără nici o îndoială, unul dintre factorii menţinerii stării optime de sănătate, dar şi premiza obţinerii performanţelor sportive. De multe ori modul în care se merge, poziţia adoptată în ortostatism sau sezând nu sunt cele optime din punct de vedere al biomecanicii coloanei vertebrale. Ca urmare, apar două situaţii: una corelată cu patologia medicală şi cea de a doua în relaţie cu posibilităţile de mişcare de la nivelul articulaţiilor coloanei vertebrale.
    Frederick Matthias Alexander spunea că o coloană vertebrală perfectă este un factor important în păstrarea acelor condiţii şi moduri de folosire ale maşinii umane care conlucrează pentru menţinerea unei sănătăţi perfecte, dar, cu toate acestea, există doar puţini oameni care nu suferă, într-o formă sau alta, poate chiar şi inconştient, de curbarea coloanei vertebrale.
   Coloana vertebrală acţionează ca un pilon care sprijină porţiunile superioare ale corpului, cât şi ca un mijloc de protecţie pentru măduva spinării şi pentru nervii spinali. Poziţia bipedă, deşi atrage o serie de avantaje, generează şi probleme, principala fiind faptul că gravitaţia este contrabalansată de o structură foarte instabilă din cauza sprijinului pe două membre inferioare în loc de patru.
    Una dintre caracteristicile semnificative ale coloanei vertebrale este aceea că la nivelul coloanei vertebrale sunt prezente curburile prin care este întărită structura, astfel încât ea poate să susţină greutăţi relativ mari, şi acţionează, de asemenea, ca un resort pentru minimalizarea oricărui factor perturbator ce acţionează plantar.
   În funcţie de tipul de postură adoptat (ortostatism, clinostatism, sezând), de tipul de activitate desfăşurat sau de vârsta subiectului curburile coloanei vertebrale se modifică. Fiecare dintre noi este obişnuit să se aşeze într-o anumită manieră pe scaun, să stea la masa de scris într-un mod anume, să meargă în stil propriu, toate aceste acte motorii efectuându-se cu ajutorul coloanei vertebrale ca principal mijloc de suport. Numai că mişcările pe care le efectuăm repetitiv devin stereotipuri de mişcare, nu neapărat corecte, şi în timp se transformă în atitudini şi în final ajung poziţii. În această ultimă fază biomecanica coloanei vertebrale este indiscutabil interferată ceea ce conduce, după caz, la scăderea performanţelor sportive sau fizice şi uneori instalarea patologiei specifice zonei despre care discutăm.
   Abordarea problematicii coloanei vertebrale nu ar trebui să se oprească numai la aspectele de ordin fizic ci ar trebuie să aibă în vedere şi componentele emoţionale şi mentale. Modul obişnuit de a fi, pe care suntem încurajaţi să-l urmărim încă din copilărie, ne afectează starea de bine, fizică şi mentală. La rândul său acest lucru va afecta performanţele ulterioare favorizând apariţia lipsei de încredere, a frustrării, a unei stări generale de nefericire, a mâniei.
   Dată fiind importanţa problematicii legată de coloana vertebrală am realizat un studiu în rândurile studenţilor Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii”Al.I.Cuza” Iaşi pe un lot de 65 studenţi care au participat la un curs opţional, practic, săptămânal, timp de 3 luni intitulat Terapie prin mişcare.
   Ideea cursului şi alegerea titlului au dorit să sugereze faptul că în cadrul acestuia se vor utiliza metodele şi mijloacele specifice Kinetologiei (Kinesiologiei). (Dorim să facem precizarea existenţei unei distincţii clar delimitată între noţiunile pe care le utilizăm: Kinetoterapie intervine în corectarea mecanismelor deficitare ale mişcării în timp ce Terapia prin mişcare, ca metodă specifică de lucru în Kinetologiei, abordează boala, din perspectiva profilaxiei, în asociere cu modelarea comportamentului psihomotor).

   Experimentul s-a desfăşurat în următoarea succesiune de activităţi:

•  analizarea poziţiei propriului corp, a modul în care fiecare dintre subiecţi merge,
•  fiecare subiect este invitat apoi să-şi analizeze stările şi senzaţiile pe care le resimte în corp şi să le memoreze, 
• explicarea poziţiei fiziologice pe care fiinţa umană ar trebui să o adopte: explicarea a constat din realinierea segmentelor corpului în conformitate cu axele biomecanice de mişcare,
•  exersarea şi corectarea poziţiilor individuale,
•  menţinerea noilor poziţii obţinute,
•  repeterea exerciţiilor învăţate,
•  reanalizarea senzaţiilor din propriul corp, a modului în care se simte, a modului în care merge, încercarea de a reintra în „vechile” atitudini, poziţii,
•  sedinţă de relaxare segmentară cu durată de 5-7 minute asociată cu muzică.

   În acest experiment foarte importantă este etapa de reaşezare şi repoziţionare a segmentelor corpului realizată pornind de la articulaţiile gleznelor în sus spre cele ale genunchilor, coxofemurale şi apoi ale vertebrelor din regiunea lombară, toracală, cervicală şi finalizând cu membrele superioare. Experimentul aduce ca element de noutate modul de unde porneşte reaşezarea comparativ cu metoda clasică (de la nivelul umerilor spre membrele inferioare).
   Experimentul a fost însoţit pe toată durata de fond muzical.

În analizarea rezultatelor am utilizat atât înainte de sedinţa de relaxare cât şi după aceasta:

•  parametrii subiectivi cuantificaţi prin: nici o modificare, mai bine, bine, foarte bine (în relaţie cu modul în care se simt, se percep ca şi corp, ca stare de relaxare);
•  măsurarea amplitudinii coloanei vertebrale.

Rezultatele pe care le-am obţinut.

Înainte de sedinţa de relaxare

   Din datele prezentate se observă efectul benefic pe care îl are această modalitate de abordare a problematicii propuse. Totuşi, experimentul are şi dezavantajul că acel care îl aplică ca metodă de lucru trebuie să aibă şi cunoştinţe de psihologie (de tehnici de programare neuro-lingvistice) pentru a fi capabil de a modela componentele emoţionale şi mentale ale participanţilor pe durata practicării.

Din datele pe care le-am obţinut la acest studiu putem desprinde câteva concluzii:

1.acordarea unei atenţii speciale pentru poziţia coloanei vertebrale se impune şi la sportivi,
2.setul de mişcări pe care l-am aplicat este foarte simplu, cu durată mică şi se poate folosi foarte uşor, fără să necesite amenajări speciale, în afara unei săli obişnuite de gimnastică,
3.asocierea relaxării segmentare este facultativă.

Bibliografie selectivă:
1.ACSM position stand on osteoporosis and exercise: American College of Sports Medicine. Med Sci Sports Exerc. 1995; 27:1-7.
2.Aldea H., Arsenii C., Obreja Th.:Hernia de disc lombară inferioară, Bucureşti ,1985
3.Bly JL, Jones RC, Richardson JE. Impact of worksite health promotion on health care costs and utilization: evaluation of Johnson & Johnson's Live for Life program. JAMA. 1986; 256:3235-3240.
4.Hăulică I., Fiziologia umană, Editura Medicală, Bucureşti, 1989
5.Mogoş Ghe, Mică enciclopedie de Boli interne, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988
6.Păun R, Tratat de medicină internă, vol. I-IV Ed. Medicală, Bucureşti, 1986.
publicat pe MedicinaSportiva.Ro: 2 decembrie 2009