Acest website utilizeaza cookies! Despre confidentialitate!. Close (auto)
www.pansportmedical.ro - PanSport Medical - Medicina Sportiva
EFSMA european federation of sports medicine associations
www.medicinasportiva.ro
Newsletter Medicina Sportiva
  english
Societatea Romana de Medicina Sportiva


Home       • Contact       • Manifestări interne       • Revista      • Manifestări externe      • Informatii utile     • Sport
 


"Medicina Sportiva" Nr.6 - 2006
EDITORIAL


Rolul şi structura echipei medicale in rugbyul modern

Mihai Vioreanu
Lecturer in Orthopaedic Surgery
Royal College of Surgeons in Ireland

Introducere

Odată cu dezvoltarea şi evoluţia rugbyulul modern ca sport profesionist o serie întreagă de schimbări au avut loc în structura diferitelor departmanete ale echipei manageriale, care se ocupă de un club de rugby. Cu această nouă evoluţie s-au nascut „noi meserii”, iar meseriile clasice au devenit mult mai specializate şi mai compartimentate.

Meseria de medic al unei echipe, in rugby a existat şi a fost foarte bine definită de la începuturile acestui sport.

In societatea britanică, faptul ca rugbyiul era vazut ca un sport al societăţii nobile – jucatorii fiind în majoritate medici, avocaţi, arhitecţi, de la colegii prestigioase cu siguranţă a facilitat strânsa legatură între medicina şi rugby. Era un lucuru normal ca într-un meci de rugby cel puţin un jucator pe teren să fie medic sau cu siguranţă se afla un medic printre spectatori care intervenea in caz de necesitate. Spitalele în oraşele mari aveau echipe de medici şi studenţi la medicină, tradiţie care se continuă şi astăzi cu mare mândrie. Astfel, medicina şi rugbyiul au fost în stransă legatură şi, poate din acest motiv, „staff-ul” medical în rugbyul amator nu a fost riguros structurat şi organizat.

În epoca „glorioasa” a rugbyului românesc, echipa României a beneficiat de un serviciu medical exemplar, coordonat de Institutul de Medicină Sportivă din Bucureşti poate şi datorită faptului că în acele vremuri totul era „centralizat” şi „ordonat” , iar jucătorii îşi petreceau o bună parte din timp, supravegheaţi, în cantonamente. Acest lucru a dus la dezvotarea medicinei sportive în sportul românesc (şi în rugby ) în acea perioadă. Posibilitatea de a face studii şi cercetare medicală cu sportivii (care erau la dispoziţia institului) a facilitat acest progres.

Medicina şi rugyul în continuă mişcare

Pe plan internaţional cu toţii suntem conştienţi de schimbările continue în medicină – evoluţia cercetării medicale, tendinţa spre specializare şi supra-specializare în fiecare aspect al medicinei şi, nu în utimul rând progresul economic, financiar al industriei medicale (farmaceutice, producătoare de aparatură medicală etc). Medicina sportivă, foarte dezvoltată în USA şi Australia, a caştigat vertiginos în popularitate în Europa. Dacă la început medicii sportivi erau generalişti (in marea lor majoritate), treptat s-au format poziţii de medic sportiv specialist cu „training” special în această disciplină. Aceştia au urmat apoi cursuri de supra-specializare în ţări consacrate si apoi si-au dedicat cariera in aspect domeniu al medicinei. Astfel, s-au format asociaţii naţionale şi internaţionale cu interes exclusiv în medicina sportivă.

Romania, din acest punct de vedere, a fost destul de avansata în Europa şi pe plan internaţional, fiind reprezentată de Institutul de Medicină Sportivă de la Bucureşti.

În rugby, odata cu profesionalizarea, a avut loc şi specializarea şi supra-specializarea staff-ului medical pentru asigurarea de înalte performanţe sportive.

Experienţa personală în rugby şi medicină în Romania

Pentru o perioadă de 10 ani (1993 -2003) am cunoscut ambele domenii (rugbyul si medicina) din interior, fiind jucator în echipa României şi în acelaşi timp student şi apoi rezident în medicină. Acestă periaodă a fost una „tulbure” in ambele domenii, o perioadă în care am fost confruntaţi cu prea multe schimbări - poate de aici totala bulversare şi explicaţia rezultatelor mai puţin satisfacatoare în ambele domenii. Cu toţii ştim istoria rugbyului în această perioadă şi nu am să intru în detalii.

Din punctul de vedere al medicinei, multe lucruri s-au întâmplat, care nu mi s-au părut normale („eu în momentul acela nu ştiam cum ar trebui sa fie lucrurile normale”):

- medicii se luptau pentru a câştiga un statut social – fiind continuu denigraţi
- profesorii noştri ne descurajau în a continua în această‚ „nobilă” profesie
- bombardaţi de mesaje negative şi în eforturile de a avea o existenţă decentă nimeni nu se gândea la carieră
- în acest condiţii, medicina sportivă in România, era pe dispariţie, nici vorbă de supra-specializare.

Cei ce dedicau timp echipelor sportive, în majoritatea lor o făceau din pasiune (foşti jucători, puţini la număr) sau ca fiind o modalitate de „a iesi” în altă lume – şi aceştia nu aveau un interes special în medicina sportivă. Am avut parte în toată această perioadă de o gamă foarte variată de medici la echipa natională (nu am sa dau nume din teama că am să omit pe cineva) – de la oameni care erau mai mult interesaţi de aspectul turistic al deplasărilor la doctori care petreceau timpul cu sportivii (şi cu mine personal, in training in medicina sportivă - îmi aduc aminte că aveam şedinţe speciale în care am învăţat cum să tratez diferite probleme de sanatate ale colegilor). În acele timpuri doctorii echipei erau direcţionati şi dominaţi de conducătorii delegaţiei („Lasă’l mă că poate... ” sau „Ce zici doctore? Imi spui tu mie ? ... am mai vazut eu cazuri ca astea ”). În aceste condiţii, observând comportamentul „mangerilor” (total lipsit de respect) vis-a-vis de doctor, nu e de mirare că jucătorii au început să se adreseze pe acelaşi ton medicului – se pierduse orice relaţie medic-pacient, făcând imposibilă practicare medicinii. Extrem de grav!. Unii doctori au renunţat, alţii au continuat în aceste condiţii şi, astfel, progresul a fost foarte lent, dacă nu inexistent. Orgnizarea şi structurarea unei echipe medicale în rugby, la nivel naţional şi de club, a fost înlocuită cu găsirea unui medic (preferat al FRR sau al clubului) căruia i se acorda un buget minim, şi i se „dicta” cum să işi practice meseria . Ameninţarea cu expresia „putem lua pe altul" funcţiona în cea mai mare parte. Şi aceasta a continuat până în 2003 la Cupa Mondială în Australia când medicul lotului (care facuse toate deplasările cu echipa şi participase la cantonament şi turnee de calificari) a fost înlocuit cu un medic francez simpatic, preferat de antrenori (vorbeau aceeaşi limbă) – care s-a bucurat enorm de o vacanţă de 4 săptămâni şi un turism de calitate cu echipa României, uneori fiind chiar iritat de accidentarile sportivilor în timpul turneului. Absolut inacceptabil.

De atunci, îmi place să cred că lucrurile s-a schimbat spre bine şi imi doresc să văd că se vor îmbunătăţii şi se va face efort spre organizarea şi structurarea acestui important departament.

Experienţa personală în rugby şi medicina în Irlanda

Într-o ţară în care rugbyul este cultură, educaţie, semn al succesului şi reuşitei am avut şansa să cunosc ambele domenii (rugbyul şi medicina) din interior. În domeniul medicinei, unde toţi pun accent pe sport, a fi jucator de rugby e ceva normal (spirit de echipă, educaţie etc). Iar dacă mai eşti şi jucător bun şi caştigi cu echipa spitalului, cariera medicală se deschide. În rugby, daca eşti doctor iarăşi e normal şi de preferat – „nu mai e nevoie sa chemam un alt doctor la meci” (de multe ori a trebuit sa intervin la accidente ca jucator, chiar daca era un jucator din echipa adversă).

La nivel profesionist ( provincii şi naţională), de curând am avut onoarea să mă ocup de Irlanda U21, ca medic. În acea lume profesionistă totul este altfel – foarte organizat şi delimitat, în care fiecare participant este responsabil şi are poziţia sa foarte bine definită.

Structura staff-ului medical IRFU.

1. IRFU Medical Chief Officer – reprezintă medicul angajat de IRFU care coordonează întreaga activitate a staff-ului medical:

- conferinţe şi întâlniri cu scop educativ regulate - informare regulată a noutăţilor în domeniu;
- politica anti-doping;
- alocarea de medici pentru diferite echipe;
- coordonarea întregului departamentt medical;
- relatia cu IRFU;
- recrutarea medicilor disponibili şi interesaţi.

2. Medicii specialişti in medicina sportivă:

- petrec mai mult timp cu echipa (un medic sau doi pentru fiecare echipa: U19, U21, Ireland A etc);
- însoţesc echipele în deplasări;
- raportează catre IRFU Medical Officer;
- se ocupă (sub coordonare Medical Chief Officer) de nutriţia, recuperarea şi diagnosticarea problemelor de zi cu zi ale sportivilor.

3. Consultanţi pe domenii de specialitate, ataşaţi IRFU:

- specialisti in Chirurgie Generala, Ortopedie, Radiologie etc.
- sunt specialişti cu practică în spital şi extrem de ocupaţi cu practica în domeniul de specialitate;
- este o funcţie de mare onoare pentru ei şi invitaţiile la meciuri, dineuri după meci, invitaţii la diferite turnee fac parte din politica IRFU;
- nu sunt plătiţi de IRFU;
- când medicul sportiv are o problemă, fie direct , fie prin Medical Chief Officer , stabileste legatura cu „consultantul” ataşat – pentru rezolvarea problemei (în mod urgent)

4. Fizioterapeuţi

- aceştia sunt staff-ul medical de bază al unei asemea structuri;
- ei sunt cei ce cunosc cel mai bine jucătorii şi petrec cel mai mult timp cu ei;
- ţin legatura directă cu medicul sportiv al echipei respective - care nu întotdeauna sta cu echipa in cantonament;
- ţin legătura cu sportivii înainte şi după convocări din punct de vedere medical;
- au acces la medicamente şi administrarea lor dupa consultare (prin telefon) cu medicul sportiv.

Aş vrea, în încheiere, să dau un exemplu ce l-am trait de curând, ca medic sportiv pentru Irlanda U21. Înainte de convocare (3 zile în week-end) fiecare jucator primeşte un mesaj text pe telefon şi e obligat să raspundă informând medicul lotului national despre starea de sănătate şi dacă are probleme medicale (şi de ce natură). Dacă da, este contactat personal jucătorul şi apoi medicul de la echipa de club a jucătorului pentru a stabili exact gravitatea problemei. Astfel, când jucatorii se întâlnesc, staff-ul tehnic şi managerial ştiu exact starea de sănătate a lotului. Problemele care au necesitat consult medical mi-au fost raportate prin telefon şi într-o vizită de 2 ore, seara, am văzut cazurile ce trebuiau examinate. Într-un raport medical am informat staff-ul tehnic şi managerial despre starea fiecarui jucător accidentat şi tratamentul fiecăruia, perioada de repaus etc.

Deşi fiecare sistem are deficienţele sale, acesta mi s-a parut a fi un unul extrem de bine organizat şi structurat, în care fiecare are rolul său bine stabilit şi işi face treaba cu responsabilitate fără a fi pus sub presiune de non-specialişti .

Dar toate acestea au rădăcini adânci în cultură, tradiţie şi respect, caracteristici pe care şi noi, în rugbyul românesc, le avem. Este necesar să le cultivăm, să le preţuim şi să le promovăm cu fiecare ocazie.



top
Realizator Web - Dr.Gabriel Panait Informatiile apartin S.Ro.M.S - persoana contact Dr.Mirela Vasilescu


Sectiunea Societatii Romane de Medicina Sportiva este gazduita si administrata GRATUIT pe www.medicinasportiva.ro  -  a se vedea Termeni si Conditii



www.medicinasportiva.ro
Online din
23 martie 2006
Google
www  www.medicinasportiva.ro
www.medicinasportiva.ro

Website Statistics
Copyright© MedicinaSportiva.Ro & Parteneri. Toate drepturile rezervate.