Acest website utilizeaza cookies! Despre confidentialitate!. Close (auto)
www.pansportmedical.ro - PanSport Medical - Medicina Sportiva
EFSMA european federation of sports medicine associations
www.medicinasportiva.ro
Newsletter Medicina Sportiva
  english
Societatea Romana de Medicina Sportiva


Home       • Contact       • Manifestări interne       • Revista      • Manifestări externe      • Informatii utile     • Sport
 


"Medicina Sportiva" Nr.6 - 2006
ARTICOLE ORIGINALE


Patologia posttraumatică la înotători

Mădălina-Victoria Ovricenco
Cabinetul Medical al Clubului Sportiv „Dinamo”, Bucureşti

Rezumat:
Datorită sutelor de mişcări repetitive zilnice şi biomecanicii specifice diferitelor stiluri de înot, înotătorii de performanţă sunt susceptibili să dezvolte leziuni de suprasolicitare. Dacă se adaugă şi aruncări ale mingii în contextul unui sport de angajament şi luptă pentru deţinerea balonului, ca în jocul de polo, riscul traumatic creşte. Scopul acestui studiu a fost cercetarea incidenţei afecţiunilor posttraumatice la înotătorii de performanţă (nataţie şi polo) ai C.S.Dinamo în perioada 2003-2005. Metodă: Au fost analizate 76 cazuri de afecţiuni posttraumatice, reprezentând 8,8% din totalul consultaţiilor. Au fost diagnosticaţi 63 bărbaţi şi 13 femei, cu vârste cuprinse între 11 şi 29 ani. Pacienţii au fost examinaţi clinic şi imagistic (radiologic, ecografic, RMN).

Rezultate: Cele mai multe traumatisme s-au înregistrat la jucătorii de polo- 53 cazuri (69,7%). Patologia a fost dominată de afecţiunile de la nivelul umărului, 38 cazuri (50%), cu o menţiune specială pentru sindromul de impingement, 26 cazuri (34,2%). Alte polarizări ale patologiei au fost: articulaţia genunchiului (tendinite şi entezite) şi articulaţiile interfalangiene ale mâinii (entorse şi luxaţii). S-au înregistrat şi lombosacralgii de cauză discală (2 cazuri) şi vertebrogenă (1 caz) care au pus probleme de rezolvare terapeutică.

Concluzii: 1. Dintre înotători, cei mai supuşi traumatismelor sunt jucătorii de polo, pe de o parte din cauza faptului că este un sport de contact, iar pe de alta pentru că această disciplină presupune nu numai mişcări de înot ci şi de aruncare a mingii. 2. Concentrarea patologiei posttraumatice la nivelul umărului, cu apariţia preponderentă a sindromului de impingement, în special în prima jumătate a sezonului competiţional. 3. Susceptibilitatea la traumatisme cu consecinţe grave a poloiştilor care joacă în postul de „centru”, mai ales dacă aceştia nu au o pregătire fizică adecvată cerinţelor postului. 4. Necesitatea supravegherii atente şi a individualizării programului de pregătire fizică la juniorii solicitaţi să se antreneze alături de echipele de seniori.

Cuvinte cheie înotători, afecţiuni posttraumatice

Introducere

Pornind de la concepţia, unanim acceptată, că înotul modelează în mod armonios corpul, mulţi părinţi îşi îndreaptă copiii către această disciplină sportivă. Dar înotul dezvoltă nu numai forţa musculară ci şi capacitatea de efort, o bună coordonare neuro-motrică, supleţea, îndemânarea şi capacitatea de concentrare a atenţiei pe durată lungă.
În plus, jocul de polo, ce impune un efort de anduranţă în regim de forţă şi viteză în regim de anduranţă, presupune voinţă, rezistenţă la stres şi oboseală psihică, simţul anticipaţiei şi o foarte bună viteză de reacţie (5).
În aceste condiţii, nu este surprinzător numărul mare de practicanţi ai acestor sporturi şi nici alegerea acestora de a continua cariera sportivă de performanţă după încheierea junioratului.
Totuşi, datorită, pe de o parte, zecilor de mişcări repetitive zilnice şi, pe de alta, biomecanicii specifice diferitelor stiluri de înot, pot să apară leziuni de suprasolicitare la nivelul aparatului locomotor. Dacă se adaugă şi aruncări ale mingii în contextul unui sport de angajament şi luptă pentru deţinerea balonului, ca în jocul de polo, riscul traumatic creşte.
Scopul acestui studiu a fost cercetarea incidenţei afecţiunilor posttraumatice la înotătorii de performanţă (nataţie şi polo) ai C.S. Dinamo în perioada 2003-2005.

Material şi metodă

În perioada 2003-2005, au fost înregistrate la sportivii ce practicau înotul şi polo în cadrul Clubului Dinamo, 76 cazuri de afecţiuni posttraumatice, ceea ce reprezintă 8,8% din totalul consultaţiilor. Au fost diagnosticaţi 63 bărbaţi şi 13 femei, cu vârste cuprinse între 11 şi 29 ani.

Pacienţii au fost examinaţi clinic şi imagistic (radiologic, ecografic şi, în câteva cazuri, RMN).

Rezultate

Cele mai multe traumatisme s-au înregistrat la jucătorii de polo – 53 (69,7%) cazuri.
Patologia a fost dominată de afecţiunile de la nivelul umărului – 38 (50%) cazuri, cu o menţiune specială pentru sindromul de impingement la nivelul umărului – 26 (34,2%) cazuri. O sistematizare a traumatismelor este prezentată în tabelul 1.


Nr. crt Patologia posttraumaticăNr. cazuri Observaţii
1 Sindromul de impingement al umărului (tendinopatia coafei rotatorilor, impingement primar şi secundar) 26 -
2 Miozite 15 - miozite ale musculaturii din jurul umărului (deltoid, trapez, supraspinos,biceps brahial) – 9 cazuri
- miozite ale adductorilor coapsei – 4 cazuri
- miozite ale muşchiului croitor – 2 cazuri
3 Tendinopatii 10 - tendinită pes anserinus – 4 cazuri
- tendinopatie tendon lung biceps brahial – 3 cazuri
- entezite (superioară, inferioară) LCM genunchi – 3 cazuri
4 Contuzii 9 1 caz de contuzie oculară
5 Entorse 6 - interfalangiene – 4 cazuri
- gleznă – 2 cazuri
6 Durere lombară joasă 6 - de cauză musculoligamentară – 3 cazuri
- de cauză discală – 2 cazuri
- de cauză vertebrogenă – 1 caz
7 Luxaţii (IFP şi MCF police) 2 -
8 Fracturi 2 - falangă proximală mână – 1 caz
- piramidă nazală – 1 caz
 

Studiul confirmă datele din literatură care raportează o incidenţă de 40-80% a afecţiunilor umărului la inotători (4). La aceştia, unul dintre factorii importanţi responsabili de apariţia durerii la nivelul umărului îl reprezintă sindromul de suprasolicitare (4). Într-adevăr, în funcţie de stilul de înot, până la 90% din forţa de propulsie este generată de mişcarea braţelor.

Sportivii au folosit predominant stilurile liber, fluture şi spate, în care se înregistrează cele mai multe traumatisme ale umărului din cauza biomecanicii articulare, ce presupune mişcări ample în toate planurile. În cazul sportivilor care preferă stilul brass, ce implică o abducţie mai mică a braţului, umărul este mai puţin afectat (13).

Cea mai frecventă cauză de durere şi impotenţă funcţională la nivelul umărului a fost impingementul subacromial – 26 cazuri, explicabil datorită repetatelor poziţii de abducţie peste 90° şi rotaţie internă maximă la nivelul umărului pe care le presupun mişcările din înot (2,7,8,15). Abducţia asociată cu rotaţia internă determină capacitatea înotătorului de a menţine o poziţie înaltă a cotului de-a lungul ciclului presupus de mişcările din înot. Tehnica de înot are, de asemenea, o mare importanţă în apariţia sindromului de impingement. S-a constatat că sportivii cu risc crescut de apariţie a acestui sindrom au trei caracteristici în tehnica lor de înot în cazul stilului liber: a) o rotaţie internă a braţului foarte amplă în cadrul „fazei de tragere”; b) o iniţiere tardivă a rotaţiei externe a braţului în timpul „fazei de revenire” şi, c) o înclinare mică a ungiului scapulei (16).

Diverşi autori au sugerat că mişcarea de rotaţie internă pornind din rotaţie externă, înregistrată în timpul înotului, face ca humerusul să urce până la nivelul arcului coracoacromial conducând la impingement (3,8). Zonele avasculare ale tendonului supraspinos şi tendonului lung al bicepsului sunt cele mai vulnerabile la impingementul mecanic, cu apariţia unui răspuns inflamator, micşorarea şi mai pronunţată a spaţiului subacromial şi apariţia unui cerc vicios care devine aparent clinic.
Mulţi dintre înotătorii cu sindrom de impingement aveau modificări de statică (cifoză toracală şi/sau umeri proiectaţi anterior şi în rotaţie internă) ce au favorizat un impingement secundar prin tulburările de kinetică scapulară pe care le-au indus (1,6,10,11,14).

Majoritatea traumatismelor în general, şi ale umărului în special, au fost înregistrate la practicanţii de polo la care, în afara mişcărilor repetitive de amplitudine maximă la nivelul umărului în timpul înotului, s-au asociat mişcări de aruncare a mingii (abducţie de 90° şi rotaţie externă maximă) ce predispun, de asemenea, la traumatisme ale umărului (12). Cel mai frecvent afectat a fost umărul de pe partea dominantă. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în prima jumătate a sezonului competiţional, probabil datorită antrenamentelor cu volum mai mare, axate mai mult pe înot şi mai puţin pe strategii tactice.

Numărul mare de miozite şi tendinopatii ale musculaturii implicate în statica şi dinamica complexului umărului (deltoid anterior, mijlociu, posterior, coafa rotatorilor, trapez mijlociu şi inferior, biceps brahial) comparativ cu cele cu alte localizări este uşor de explicat prin solicitările intense impuse de mişcările repetitive de înot.

O altă polarizare a patologiei în cursul perioadei analizate a fost la nivelul genunchiului, cu 4 cazuri de tendinită a pes anserinus şi 3 cazuri de entezită a LCM. Pe de altă parte, au fost înregistrate 3 cazuri de miozită a adductorilor coapsei. Această concentrare a patologiei poate fi explicată prin faptul că în timpul înotului, în special în stilul brass, cea mai mare parte a vitezei de propulsie este obţinută prin mişcarea membrelor inferioare. Poziţia specifică determină valgus excesiv şi stres în rotaţie externă la nivelul structurilor mediale ale genunchiului în momentul în care coapsele sunt abduse şi picioarele sunt rapid extinse în timpul fazei de propulsie.

Dintre cazurile de durere lombară joasă trebuie semnalate cele două de hernie de disc lombară de fază III şi cazul de anterolistezis, toate cele trei apărând la poloişti ce jucau pe postul de centru.

În cazul cu HDL fază III stadiul II tratamentul conservator constând în repaus sportiv, kinetoterapie, tratament cu antiinflamatorii nesteroide, miorelaxante şi electroterapie a dus la rezolvarea episodului acut dar sportivul de 29 ani a considerat că a sosit momentul să se retragă din activitatea competiţională.

În cea de a doua situaţie, hernia de disc fază III stadiul III a determinat pareza nervului sciatic popliteu extern şi a impus intervenţie chirurgicală de urgenţă. În opinia mea, traumatismul se explică prin faptul că sportivul, care ani întregi activase în echipă pe post de extremă, a trebuit să joace din raţiuni tehnico-tactice în postul de centru pentru care însă nu era potrivit din punct de vedere somatometric fiind un longilin cu musculatură insuficient dezvoltată pentru cerinţele postului. La trei luni postoperator, sportivul de 27 de ani era complet recuperat şi îşi reluatuase antrenamentele, desigur, pe post de extremă.

Cazul de spondiloliză cu spondililistezis L5 a fost înregistrat la un sportiv de 17 ani, la câteva luni de la cooptarea lui la antrenamentele echipei de seniori. Intens motivat de dorinţa lui de a juca polo şi de perspectiva integrării în echipa seniorilor, a intensificat antrenamentele în sala de forţă omiţând să le coreleze cu vârsta şi forţa musculară existentă. După o serie de genuflexiuni cu haltere a apărut durerea lombară joasă de intensitate mare care a necesitat investigaţii imagistice (RX şi RMN), stabilindu-se în acest fel diagnosticul. După o perioadă de recuperare şi reluare gradată a efortului, a participat la jocurile din Campionatul Naţional de Juniori şi la cele ale lotului naţional de juniori cu rezultate bune şi fără alte episoade de lombosacralgie.

Studii relativ recente privind stabilitatea pelvisului au demonstrat că mişcările de la nivelul umărului sunt precedate de activarea muşchilor stabilizatori ai pelvisului (9). De aceea, în recuperarea celor trei sportivi s-a pus un accent deosebit pe recâştigarea controlului motor al multifizilor, transversului abdominal şi a fasciculului posterior al psoasului.
Numărul relativ mare de entorse şi chiar luxaţii la nivelul articulaţiilor mâinii este uşor explicabil la polo dacă se ia în consideraţie forţa impactului dintre minge şi mână, mai ales dacă aceasta este surprinsă într-o poziţie relaxată.

Cazul de fractură a falangei proximale la nivelul mâinii s-a înregistrat la un portar care, în încercarea de a apăra poarta, a lovit bara transversală a acesteia. Fractura de piramidă nazală, apărută tot la un poloist, a avut drept consecinţă epistaxisuri repetate după reluarea activităţii sportive, fără a fi nevoie însă de intervenţia specialiştilor ORL pentru oprirea hemoragiei.

Numărul mic de contuzii înregistrate se poate explica doar prin neprezentarea la medic în cazul în care durerile au fost moderate. O menţiune specială pentru contuzia oculară cu hemoragie subconjunctivală apărută în cazul unui meci de polo şi care a necesitat repaus sportiv şi tratament oftalmologic susţinut, cu vindecare completă.

Concluzii

1.Dintre înotători, cei mai supuşi traumatismelor sunt jucătorii de polo, pe de o parte din cauza faptului că este un sport de contact, iar pe de alta pentru că această disciplină presupune nu numai mişcări de înot ci şi de aruncare a mingii.

2.Concentrarea patologiei posttraumatice la nivelul umărului, cu apariţia preponderentă a sindromului de impingement, în special în prima jumătate a sezonului competiţional.

3. Susceptibilitatea la traumatisme cu consecinţe grave a poloiştilor care joacă în postul de „centru”, mai ales dacă aceştia nu au o pregătire fizică adecvată cerinţelor postului.

4. Necesitatea supravegherii atente şi a individualizării programului de pregătire fizică la juniorii solicitaţi să se antreneze alături de echipele de seniori.

Bibliografie

  1. Allegrucci M.S., Irrgang J.J. (1994) Clinical implications of secondary impingement of the shoulder in freestyle swimmers. J. Orthop. Sports Phys. Ther. 20: 307-318.

  2. Bak K., Faunl P. (1997) Clinical findings in competitive swimmers with shoulder pain. Am. J. Sports Med. 25(2): 254-260

  3. Ciullo J.V. (1986) Swimmer's shoulder. Clin Sports Med. 5: 115-137

  4. Cohen R.B., Williams G.R. (1998) Impingement syndrome and rotator cuff disease as repetitive motion disorders. 351: 95-101

  5. Drăgan I. (2002) Medicina sportivă. Editura medicală. 681-685, 720-722

  6. Endo K., Ikata T., Katoh S., Takeda Y. (2001) Radiographic assessment of scapular rotational tilt in chronic shoulder impingement syndrome. J. Orthop. Sci. 6: 3-10

  1. Graichen H., Bonel H., Stammberger T., Englmeier K.H., Reiser M., Eckstein F. (1999) Subacromial space width changes during abduction and rotation – a 3 D MR imaging study. Surg. Radiol. Anat. 21(1): 59-64

  2. Hawkins R.J., Kennedy J.C. (1980) Impingement syndrome in athletes. Am. J. Sports Med. 8: 151-158

  3. Hodges P., Richardson C. (1996) Inefficient muscular stabilization of the lumbar spine associated with low back pain. A motor control evaluation of transversus abdominis. Spine 21(22): 2640-2650

  4. Ludewig P.M., Cook T.M. (2000) Alterations in shoulder kinematics and associated muscle activity in people with symptoms of shoulder impingement. Phys. Ther. 80: 276-291

  5. Lukasiewicz A.C., McClure P., Michener L., Pratt N., Sennett B. (1999) Comparison of 3-dimensional scapular position and orientation between subjects with and without shoulder impingement. J. Orthop. Sports Phys. Ther. 29(10): 574-583

  6. Paley K.J., Jobe F.W., Pink M.M., Kvitne R.S., ElAttrache N.S. (2000) Arthroscopic findings in the overhand throwing athlete: evidence for posterior internal impingement of the rotator cuff. Arthroscopy 16(1): 35-40

  7. Pink M.M., Jobe F.W., Perry J., Browne A., Scovazzo M.L., Kerrigan J. (1992) The painful shoulder during the butterfly stroke. An electromyographic and cinematographic analysis of twelwe muscles. Clin Orthop. and Related Research 288: 60-72

  8. Su K.P.E., Johnson M.P., Gracely E.J., Karduna A.R. (2004) Scapular rotation in swimmers with and without impingement syndrome: practice effects. Med. Sci. Sports Exerc. 36(7): 1117-1123

  9. Yanai T., Hay J.G., Miller G.F. (2000) Shoulder impingement in front-crawl swimming: I. A method to identify impingement. Med. Sci. Sports Exerc. 32(1): 21-29

  10. Yanai T., Hay J.G. (2000) Shoulder impingement in front-crawl swimming: II. Analysis of stroking technique. Med. Sci. Sports Exerc. 32(1): 30-40




top
Realizator Web - Dr.Gabriel Panait Informatiile apartin S.Ro.M.S - persoana contact Dr.Mirela Vasilescu


Sectiunea Societatii Romane de Medicina Sportiva este gazduita si administrata GRATUIT pe www.medicinasportiva.ro  -  a se vedea Termeni si Conditii



www.medicinasportiva.ro
Online din
23 martie 2006
Google
www  www.medicinasportiva.ro
www.medicinasportiva.ro

Website Statistics
Copyright© MedicinaSportiva.Ro & Parteneri. Toate drepturile rezervate.