Acest website utilizeaza cookies! Despre confidentialitate!. Close (auto)
www.pansportmedical.ro - PanSport Medical - Medicina Sportiva
EFSMA european federation of sports medicine associations
www.medicinasportiva.ro
Newsletter Medicina Sportiva
  english
Societatea Romana de Medicina Sportiva


Home       • Contact       • Manifestări interne       • Revista      • Manifestări externe      • Informatii utile     • Sport
 



"Medicina Sportiva" Nr.6 - 2006
ARTICOLE ORIGINALE
 

Abordarea metodologică a factorilor de risc în traumatologia sportivă din volei

Avramescu Elena Taina, I. Ilinca, M. Zăvăleanu. D.Enescu-Bieru
Universitatea din Craiova, FEFS-kinetoterapie

Rezumat. Scopul principal al lucrarii consta in realizarea unui studiu prospectiv al traumatismelor în volei, dând o definiţie precisă noţiunii de traumatism, urmărind individual datele asupra mecanismelor traumatismelor şi examinând aceste traumatisme, pentru a obţine informaţii exacte asupra mecanismelor şi a putea astfel recomanda metode profilactice eficiente.

Cuvinte cheie: volei, traumatisme musculo-scheletale, recupeare.

Introducere

Practicarea diverselor activităţi sportive a cunoscut în ultimul timp o evoluţie extraordinară, implicând din ce în ce mai multe persoane de toate vârstele şi din toate categoriile. Acest fapt a reprezentat o nouă provocare pentru traumatologie şi pentru medicina sportivă. Consecinţa directă a generalizării fenomenului sportiv este urmată pe plan medical de o creştere a numărului de pacienţi cu patologii traumatice acute sau hiperfuncţionale, mai ales în sporturile de contact, în care mişcările sunt executate din rutină şI fără o pregătire specifică prealabilă (3) . Astfel concluzia logică ce se desprinde este aceea că antrenamentul trebuie reconsiderat în termeni de profilaxie a traumatismelor (2). Teoretic toate traumatismele musculo-scheletale pot fi prevenite printr-un antrenament corect iniţiat şi condus, printr-o pregătre fizică adecvată.

Obtinerea performantelor sportive nu se mai poate insa realiza numai prin antrenament, ci ea include o alimentatie, medicatie, refacere fizica si psihica adecvata, prevenirea si recuperarea traumatismelor

In spiritul acestei idei am conceput elaborarea lucrarii prezente tinand cont de urmatorii factori:

  • incidenta crescuta a traumatismelor in cadrul voleiului de performanta;
  • cunoasterea incompleta a unor aspecte particulare anatomice si biomecanice a structurilor implicate in traumatismele sportive
  • rolul deosebit de important al controlului medical in activitatea de educatie fizica si sport; rolul profilaxiei in prevenirea imbolnavirilor sI aparitiei traumatismelor
  • rolul deosebit de important al controlului medical in activitatea de educatie fizica si sport; rolul profilaxiei in prevenirea imbolnavirilor sI aparitiei traumatismelor
  • raportat la complexitatea aspectelor apare necesitatea cresterii numarului persoanelor implicate in controlul activitatilor fizice, vorbind de o echipa interdisciplinara ce include antrenorul, kinetoterapeutul, nutritionistul, psihologul, biochimistul, medicul de medicina sportiva.
  • rolul relativ recent al kinetoterapeutului in cadrul practicii sportive; necesitatea preluarii de sarcini in cadrul echipei interdisciplinare datorita conditiilor economice.
Dacă exerciţiul fizic reprezintă pentru majoritatea indivizilor de alte profesii un element indispensabil menţinerii sănătăţii, pentru sportivii de performanţă el se poate transforma uneori şi în anumite condiţii în element cu efecte dăunătoare.
Cauzele şi mecanismele de producere sunt specifice practicării sporturilor (factori predispozanţi, favorizanţi şi dec1anşanţi), depinzând de sportivi, de antrenor, de greşelile de organizare a competiţiilor, de carenţe alimentare, defecte de echipament sportiv ş.a.;
Prevenirea accidentelor este posibilă numai dacă sunt cunoscute cauzele care le determină. Un al doilea obiectiv al lucrarii prezente il constituie identificarea factorilor de risc in traumatologia specifica jocului de volei.
Astfel lucrarea prezenta isi propune realizarea unei evidenţe a traumatismelor şi localizării lor mai frecvente la jucătorul de volei, cât şi evidenţierea eventualelor greşeli metodice în diferite perioade de pregătire ale sportivului sau tulburări ale echilibrului anatomo-funcţional în organismul sportivului, ambele aspecte fiind perfect corectabile prin intervenţia antrenorului sau a medicului.
În afara scopului pur statistic un alt obiectiv urmărit consta in introducerea în programul de antrenament a unor exerciţii de stretching, care combinate cu tehnici de mobilizare şi masaj să contribuie la evitarea afecţiunilor acute dar şi a celor hiperfuncţionale, de suprasolicitare.
Profilaxia va include programe de exerciţii specifice introduse în programul de antrenament în scopul creşterii elasticităţii structurilor articulare şi periarticulare, creşterea rezitenţei tendoanelor şi ligamentelor în paralel cu elasticitatea musculară, având ca efect fortificarea din punct de vedere biomecanic a articulaţiilor traversate, conferind stabilitate dar şi utilizarea maximală a limitelor de mişcare în articulaţia respectivă. Pe lângă aceste metode se mai pot utiliza masaj şi automasj în relaţie cu efortul, perioada de antrenament şi/sau condiţii meteorologice speciale, protecţia zonelor articulare expuse cel mai frecvent traumatismelor în relaţie cu sportul prin tapping şi straping (profilaxie primară) precum şi prin tratarea şi recuperarea corectă a traumatismelor (profilaxia secundară).
Kinetoterapeutul si antrenorul trebuie să cunoască bine biomecanica sportului respectiv pentru a preveni atitudinile vicioase determinate de practicarea sportului. Inregistrarea si analiza miscarii cu ajutorul unor sisteme video si softuri de analiza de miscare (SIMI Motion) va permite analiza biomecanica a procedeelor specifice din volei si comparatii intre diversi jucatori care au prezentat sau nu traumatisme prealabile.
Tinand cont de aspectele teoretice expuse anterior si pentru a realiza o evidenţă cat mai exacta a traumatismelor şi localizării lor mai frecvente la voleibalisti, cât şi evidenţierea eventualelor greşeli metodice în diferite perioade de pregătire ale sportivului sau tulburări ale echilibrului anatomo-funcţional în organismul sportivului, antrenorului sau a medicului, amt urmări incidenţa traumatismelor pe o perioadă de 2 ani (2002-2004). aspecte perfect corectabile prin intervenţia Datele obtinute s-au introdus in tabele sintetice cu urmarirea frecvenţei si localizării traumatismelor, tratamentul utilizat şi recuperarea segmentului traumatizat sub aspectul timpului şi al capacităţii funcţionale (% din capacitatea funcţională păstrată, timpul scurs de la traumatism până la recuperarea funcţională parţială şi totală).
S-au mai înregistrat constantele biochimice implicate parţial sau total în apariţia traumatismelor ca factori favorizanţi, şi anume: Hb serică, Ca ionic şi total, Mg seric, acidul lactic.


Rezultate

Leziunile traumatice survenite in cursul jocului de volei s-au datorat in special caderilor, contactului si loviturilor cu mingea Desi, asa cum s-a aratat anterior, aparatul locomotor este solicitat in permanenta atat la nivelul trenului superior cat si al celui inferior, s-a constatat predominanta leziunile membrului superior care reprezinta mai mult de 50% din totalul leziunilor(1).

Din studiile efectuate a reiesit faptul ca cea mai mare rata a traumatismelor este asociata cu actiunea de blocaj urmata de lovitura de atac ambele necesitand din partea sportivului saritura. In urma unui studiu realizat in 1987 pe un esantion de 106 voleibalisti traumatizati s-a ajuns la concluzia ca 63% dintre acestea au aparut in urma sariturilor. Actiunea defensiva a fost asociata cu un numar mic de leziuni, in timp ce serviciul, preluarea si pasarea au fost responsabile de un numar minim al acestora. In general fiecare jucator executa in timpul jocului toate aceste procedee tehnice si de aceea jucatorii sunt expusi in mod egal la riscul de aparitie a leziunilor.








Fig. 1. Analiza loviturii de atac in volei prin SIMI Motion. Graficele analizeaza miscarea pentru umar, cot si articulatia radiocarpiana

Traumatismele de suprasolicitare au avut o incidenta mai mare decat traumatismele accidentale in randul jucatorilor de volei, constituind aproximativ 50%-80% (4) din totalul traumatismelor

Patologia sportivă în volei a inclus afectarea următoarelor regiuni:

* complex articular al umărului (impingement sindrom, instabilitate acută sau cronică, patologia coifului rotatorilor)

* articulaţia genunchiului (entorse, luxaţii cu leziuni ale ligamentelor colaterale şi ale meniscurilor)

* articulaţia tibiotarsiană (entorse prin inversiune sau eversiune, luxaţii, instabilitate acută şi cronică).


Tabel 1. incidenţa traumatismelor

Nr. Crt

Subiec/an

Traumatism

1

MV/1978

Entorsă genunchi grad II + entorsă a ligamentului colateral




Tendinită achiliană
Entorsă stângă de quadriceps
Durere cronică de genunche

2

HA/1982

Periartrită glenohumeral

3

PA/1983

Tendinită patelară
Întinderea coafei rotatorilor

4

TA/1984

Entorsă grad II a interfalangianului V
Tendinită bicipitală
Durere cronică de spate

5

MB/1985

Sindrom de Impingement

6

SA/1983

Spondiloză cervicală
Fractură dreaptă de peroneu
Boala Osgood Schlatter
Tendinită bicipitală

7

DC/1978

Grade I ankle sprain
Periartrită glenohumerală

8

PM/ 1981

Entorsă genunchi grad II + entorsă a ligamentului colateral

9

BF/1981

Durere cronică de spate

10

IG/1981

Entorsă genunchi grad II + entorsă a ligamentului colateral

11

BC/1981

Întindere a m. Cvadriceps drept


Programul propus pentru prevenire şi condiţionare se adresează întăririi tendoanelor şi ligamentelor, în acelaşi timp cu musculatura, pentru a fortifica articulaţiile pe care le traversează, pentru a prevenii untoward traumatismele şi pentru a realiza întrega varietate de mişcări şi stabiluitate. full and effective range of movement and stability.am crescut deasemenea flexibilitatea şi gradul de mişcarea al articulaţiilor. Am folosit exerciţii de strech-ing static pentru flexibilitatea generală, proceduri specifice de încălzire, antrenament de forţă, şi exerciţii rezistive în funcţie de activitatea specifică.

Am lucrat pentru a dezvolta flexibilitatea, anduranţa, forţa folosind unui program gradat crescător de dezvoltare, program ce a inclus:

  1. Încălzire. Subiecţii au început cu 10 minute de alergare, urmate de exerciţii de stretching static pentru flexibilitate (stretching pentru spate, trunchi, pentru umăr, pentru muşchiul gastrocnemian). Fiecare poziţie s-a menţinut 60 secunde.

  2. Exercitii de antrenament nespecific (mentinerea conditiei fizice). Pentru realizarea exercitiilor de antrenament se începe cu un tempo moderat, crescând gradat viteza si forta executiei. Exercitiile trebuiesc executate corect efectuându-se numarul maxim de repetitii recomandate. S-au realizat : sarituri în departat cu mâinile deasupra capului, inclinari laterale, rotatii ale trunchiulu, sarituri din ghemuit cu extinderea membrelor inferioare, contractia musculaturii abdominale (10 repetari pentru fiecare exercitiu cu o crestere gradata a repetarilor pana la 30).

  3. Exercitii de încalzire specifice, utilizate pentru încalzirea specifica dupa exercitile de încalzire generala. Ele servesc la localizarea încalzirii în zonele corpului ce sunt folosite predominent în cadrul activitatii sportive respective. S-au realizat : rotari de brate, ski-intinderi, exercitii pentru cresterea mobilitatii gleznei, semiflexii de genunchi, stretching pentru pectorali, flotari, rostogoliri peste umar (plonjon), stretching anterior al umerilor (10 repetitii pentru fiecare exercitiu).

  1. Exercitii cu greutati si exercitii rezistive Acest program a fost realizat o dată pe săptămână, incluzând exerciţii isotonice (presa militara, exercitii pentru bicepsi, semiflexii de genunchi, impingeri de la piept, exercitii de vaslit, ridicari laterale de brate); câte 3 serii de câte 10 repetări; exerciţii isometrice (ridicari cu bratele in extensie, impingerea peretelui ; 2 serii de câte 15 repetări). Deasemenea am folosit antrenament pentru greutate prin activităţi specifice: pase cu mingea medicinală, întărirea musculaturii degtelor, exerciţii de supinaţie-pronaţie cugreutati ; 3 serii de 10 repetări.

  2. Tapping and straping.











Fig. 2. Exerciţii nespecifice de antrenament: Stretching pentru spate, trunchi, umeri, gastrocnemieni

După un an în care s-a folosit acest program de exerciţii pentru prevenirea accidentărilor, incidenţa traumatismelor acute a scăzut cu 37%. Măsurătorile pentru forţa musculară, a membrului superior folosind un dinamometru şi pentru mobilitatea articulaţiilor folosind un goniometru, au arătat o uşosră îmbunătăţire la sfârşitul acestui program în unele cazuri, dar nu a crescut semnificativ. Tehnica de analiză a mişcării a demonstrat o îmbunătăţire semnificativă.

Discuţii şi concluzii.
Din cele expuse anterior rezultă faptul ca in ultimul timp tot mai multi autori recunosc ca si cauza primara a traumatismelor sportive conditia fizica inadecvata a sportivilor. Concluzia directa care se desprinde este aceea ca aceste traumatisme pot fi prevenite prin pregatire fizica adecvata in cadrul procesului de antrenament.
Cercetarea noastra isi propune astfel sa redefineasca antrenamentul sportiv pentru atingerea si mentinerea unei conditii fizice adecvate, sugerand si utilizand un ansamblu de exercitii adaptate perioadelor de antrenament si obiectivelor ante-mentionate pentru realizarea profilaxiei traumatismelor.
Evocăm printre cauzele traumatismelor atribuite condiţionării fizice inadecvate o inegală dezvoltare a grupelor de muşchi antagonişti şi agonişti, mişcări neconcordante datorate unei neconcordanţe în coordonarea neuromusculară, căderea flexibilităţii şi rezistenţei tendoanelor, ligamentelor, elasticităţii musculare, scăderea felxibilităţii şi mobilităţii articulare.
Din acest motiv prezenta lucrare atrage atenţia asupra necesităţii dezvoltării şi adaptării continue a metodologiilor de antrenament având în minte principiile fiziologiei moderne şi a biomecanicii sportive. Trebuie să recunoaştem că lipsa antrenamentului fizic este prima cauză a traumatisme la atleţi. Traumatismele pot să fie evitate printr-un program corect de antrenament prin condiţionre fizică. Condiţia fizică este astfel definită ca rolul jucat de exerciţiu pentru a obţine rezultate profilactice în incidentele traumatice. O dispropoţionalitate musculară, o condiţionare neuromusculară prea scurtă ca timp, lipsa flexibilităţii sunt printre cauzele ce pot determina răniri atribuite unei condiţionări fizice improprii sau insuficiente.
În acest sens metodologia de antrenament trebuie în mod continuu dezvoltată, luînd în consideraţie realizările fiziologie moderne şi ale biomecanicii în activităţile sportive.

Bibliografie

1. Kontonopoulou I., Xidea-Kkemeni A.(2004). Musculoskeletal Injuries and the Parameters that Contribute to their Appearance in Professional Athlets or in Athlets of High Level, the 13 th Balkan Sports Medecine Congress, Drama.

2. Mechelen W. van, Evert A.L.M., Verhagen M, Wieke de Vente M. (2001). The effect of preventive Measures on the incidence of ankle sprains – Proc. The 17-th International Jerusalem Symposium on sports medecine.

3. Mariani P.P., Camillieri G., Maresca G., Adriani E., Margheritini F.(1999). New perspectives in sports traumatology, Proc 4-th An. Cong. Europ. College Sport Sc, Roma.

4. Rinderu ET. Ilinca I, Kesse AM (2004). The role of physical conditioning for prevention of sports injuries in a volleyball team, he 13 th Balkan Sports Medecine Congress, Drama.





top
Realizator Web - Dr.Gabriel Panait Informatiile apartin S.Ro.M.S - persoana contact Dr.Mirela Vasilescu


Sectiunea Societatii Romane de Medicina Sportiva este gazduita si administrata GRATUIT pe www.medicinasportiva.ro  -  a se vedea Termeni si Conditii



www.medicinasportiva.ro
Online din
23 martie 2006
Google
www  www.medicinasportiva.ro
www.medicinasportiva.ro

Website Statistics
Copyright© MedicinaSportiva.Ro & Parteneri. Toate drepturile rezervate.