Publicitate |
| Sinovita
de sold la copil
Conceperea
si aplicarea programelor de kinetoterapie pe etape Etapa I În
această etapă medicul ortoped recomanda inslalarea tracţiunii
în
ax şi începerea
kinetoterapiei. Kinetoterapia
şi mijloacele asociate
ei fac parte din schema generală de tratament. Kinetoterapia se
aplică de două ori pe
zi şi urmăreşte îndeplinirea următoarelor obiective:
- Combaterea
durerii;
- Combaterea
contracturii
adductorilor şi psoasului;
- Dezvoltarea
mobilităţii;
- Dezvoltarea
tonusului
muscular general;
- Menţinerea
marilor funcţii vitale la valori normale;
1.Combaterea
durerii Durerea este
un fenomen patologic complet cu multiple implicaţii
anatomo-fiziologice şi
psiho-intelectuale. Durerea
este prezentă la mers. Principalele mijloace
folosite în tratarea durerii: a) Tracţiunea
în ax
folosindu-se instalaţii speciale. Tracţiunea în
ax scade presiunea intraarticulară şi o dată cu aceasta scade durerea. b)
Vibromasaj
la nivelul adductorilor şi a marelui fesier. c) Căldura
locală
este cunoscută de mult timp. Chiar din practica medicinii populare.
Căldura locală prin iritaţia pielii
declanşează medular inhibiţia presinaptică la fel ca substanţele
uşor iritante din diversele
unguente antalgice. Principalele surse de căldură locală folosite
pot fi: compresa
caldă, parafina termofosul, radiaţia infraroşie 3-5'. Parafina
locală s-a
aplicat 15-20' după care se incep tehnicile kinetoterapeutice. d) Masajul sub formă de
netezire
si frământat
a constituit un mijloc important aplicatla
începutul şi sfârşitul şedinţei de recuperare.
Durată
10-15'. e) Aplicaţiile
reci (crioterapia)
da rezultate deosebite prin
efectul antalgic.
2. Combaterea
contracturii adductorilor
Contractura
se datorează ischemiei la nivelul capului femural. Pentru
favorizarea circulaţiei se pot folosi următoarele proceduri:
- Masajul
- Termoterapie
locală
- Electroterapie:
- unde
scurte
- băi
galvanice
- lumină
polarizantă
- kinetoterapia activă
şi activă cu rezistenţă pe antagonist.
3.
Dezvoltarea
mobilităţii articulaţiei şoldului Dezvoltarea
mobilităţii articulaţiei şoldului în sinovita de sold
reprezintă obiectivul central ce începe a fi
îndeplinit
încă din perioada instalării tracţiunii în ax.
în
această etapă se va înlătura zilnic de 2 ori tracţiunea
în
ax şi se vor aplica programe de kinetoterapie
pasivă, pasivo activă, activă şi activă cu rezistenţă.
Kinetoterapia va fi aplicată
la pat fără a se permite ortostatismul. Kinetoterapia
pasivă:
- Posturări
-
Posturările pot fi
efectuate folosind dispozitive adecvate sau confecţionate
din perne, pături, etc.
- Mobilizări
pasive – efectuate de către
kinetoterapeut
Kinetoterapia
autopasivă Mobilizarea
autopasivă este o formă de exerciţiu pasiv mult utilizată
deoarece pacientulare
posibilitatea să o execute de mai multe ori pe zi. În
efectuarea acestei kinetoterapiicopilul
a fost învăţat să-şi folosească membrul inferior sănătos.
Kinetoterapia
activo-pasivă Reprezintă
combinarea exerciţiilor pasive cu cele active. Este o etapă de
tranziţie sprekinetoterapia
complexă activă. Se mai numeşte exerciţiu activ asistat şi se
indică atunci când: - Pacientul
are o
forţă musculară insuficientă să mobilizeze segmentul de membruinferior.
- Mişcarea
activă liberă
se face pe direcţii deviate datorită insuficienţei forţei musculare.
- Pacientul
se teme de a
mobiliza singur segmentul din cauza durerii.
Kinetoterapia
activă
Kinetoterapia
activă rămâne baza recuperării în sinovita de sold.
Exerciţiul activ efectuat la pat pe perioada tracţiunii în ax
fereşte articulaţia de noi dereglări, contribuind la dezvoltarea
mobilităţii, forţei musculare şi revascularizării capului
femural. Se efectuează de două ori pe zi după care se aplică
tracţiunea în ax. In timp ce în mişcarea pasivă se
pot
depăşi anumite limite, ducând la reflexe de
întindere
("Strech reflex") determinând contractura musculară,
mişcarea activă nu produce acest lucru.
Unghiurile
fiziologice în articulaţia coxofemurală au valori mari
(flexie 120°, extensie 20°,
abducţie 45°, adducţie 30°, rotaţie internă
30°,
rotaţie externă 60°). O bună parte din aceste amplitudini nu
sunt utilizate în activitatea obişnuită.
Programul
de kinetoterapie activă urmareste:
- Flexia
- Extensia
- Abducţia
- Adducţia
- Rotaţia
internă şi
externă.
Program
de kinetoterapie activă la pat: Dezvoltarea
extensiei După
tracţiune în ax timp de
până la 10 zile aplicând de 2 ori pe zi
kinetoterapie şi
mijloace asociate,
în urma efectuării unei radiografii din faţă şi profil,
ortopedul apreciază dacă se poale relua mersul. In urma deciziei
acestuia se începe mersul în salon cu cadrul de
mers.
Etapa
a II-a Reprezintă
etapa când bolnavul a reluat mersul cu cadru fără a
încărca
şoldul cu greutatea corpului
în totalitate. Această etapă se desfăşoară la sala de
kinetoterapie şi la bazinul de hidrokinetoterapie.
Obiectivele
acestei etape sunt
reprezentate de continuarea obiectivelor din etapa anterioară
la care s-a adăugat reeducarea mersului. Recomandări:
- Scădere în
greutate chiar sub greutatea ideală dacă este necesar.
- Evitarea
săriturilor, a
mersului prelungit, şi a terenului accidentat.
- Controlul
mental al
mersului fără şchiopâtare.
- Mers
zilnic pe
bicicletă.
- Efectuarea
zilnic a programului de kinetoterapie învăţat în
spital.
Hidrokinetoterapia
a prezinta mari avantaje. Căldura apei sedeaza durerea, a relaxeaza
musculatura şi creste complianţa ţesuturilor moi. Toate acestea
cresc mobilitatea articulaţiei
şoldului. Datorită acţiunii principiului lui Arhimede s-a obţinut
descărcarea corpului
de greutate. Mişcările sunt facilitate în apă dacă sunt
efectuate de jos în sus. Bazinul de hidrokinetoterapiea
permis
reluarea mersului fără sprijin înainte ca acesta să fie
permis pe uscat. Kinetoterapia
în bazin a cuprins:
- flexii-extensii
- abducţii-adducţii
- rotaţii
- pedalaj
- circumducţii
- înot
terapeutic
- brass
- diferite
forme de mers
Bibliografie
Apostol L., Vlad T.,
Ţopa E., Roman I., “Bazele teoretico-metodice ale
kineziterapiei,
Evaluarea neuromioartrokinetică; Evaluarea funcţională
cardiorespiratorie, Editura Omnia 1992.
Baciu C., “Anatomia
funcţională şi biomecanica aparatului locomotor”, Editura
Sport turism,
Bucureşti, 1977
Baciu C., Semiologia
clinică a aparatului locomotor. Bucureşti, 1975
Cristea, “Kinetoterapie
pre şi postoperatorie”, Ed. Medicală, Bucureşti 1981
Cristu Leonida,
“Leziuni fracturare ale oaselor diafizare ale membrelor la
copii”,
Editura Medicala, Bucureşti, 1988.
Denischi A., Medrea O.,
Panait M., “Fiziopatologia sechelelor post-traumatice ale
membrelor”,
Bucureşti, 1972
Ifrim M., G. Niculescu,
“Compendiu de anatomie”, Editura ştiinţifică şi
enciclopedică-Bucureşti
1988
Ionescu Adrian N.,
“Gimnastica medicală”, Editura ALL, Bucuresti, 1994.
Prof. Dr. G. Dan -
Ortopedie neuromotorie U.M.F., 1996
Moţet Dumitru,
“Psihopedagogia recuperării”, Ed. Pro Humanitate,
Bucureşti 2001
Proca E., “Patologie
chirurgicală volumul 3, Ortopedia”, Editura medicală,
Bucureşti, 1988
Robănescu N.,
“Readaptarea copilului handicapat fizic”, Ed.
Medicală Bucureşti, 1976.
Sbenghe T.,
“Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale
membrelor”, Ed.
Medicală, Bucureşti 1981
Teleki, Boican,
Dumitrescu, “Recuperarea prin mijloace flzicale în
sechelele
post-traumatice ale membrelor”, Bucureşti 1976
Voiculescu, I. C.
Petricu, “Anatomia şi fiziologia omului, ediţia a
IV-a”, Editura
Medicală, Bucureşti 1971
T. Z Sbenghe,
“Kinetoterapie profilactică, terapeutică şi de
recuperare”, Bucureşti
1994, reeditată.
Materialul
publicat reprezinta opinia autorului si se
incadreaza in standardele stiintifice acceptate la momentul publicarii,
dar stiinta este in permanenta schimbare si de aceea
MedicinaSportiva.Ro nu poate garanta ca informatia este completa,
actuala sau ca
nu contine erori; materialul nu constituie si nu substituie consultatia
medicala; de
aceea folositi acest material doar pentru informare si nu pentru
autodiagnosticare sau autotratament - in cazul in care aveti
suspiciuni in ceea ce priverste starea Dvs. de sanatate - adresati-va
medicului de specialitate.
Pentru alte intrebari - adresati-va autorului.
Materialul
prezentat poate suferi modificari ulterioare.
|
top
|
| |